106 automobile au fost evacuate la parcarea specială, de la începutul acestui an!

De Inna   |  11 Ianuarie, 2022

Distribuie :

Oamenii legii zilnic monitorizează situația pe drumurile publice, totodată, „vânează” și pe cei care și-au parcat automobilul neregulamentar. Astfel, de la începutul acestui an, adică pe parcursul a doar 11 zile, au fost sancționați 697 de conducători. 

Pe întreg teritoriul țării, polițiștii INSP au sancționat 697 de conducători auto pentru parcarea și staționarea în locuri interzise, dintre care 581 sunt doar în municipiul Chișinău, iar în rezultat 106 automobile au fost ridicate la parcarea specială”, se menționează într-un comunicat emis de Poliția Republicii Moldova. 

De asemenea, oamenii legică au specificat că aceștia s-au autosesizat și în cazul parcării neregulamentare a unui automobil ce aparține unei autorități din subordinea organului central executiv. Șoferul a fost identificat și sancționat cu o amendă, dar și puncte de penalizare.

Reamintim că, în conformitate cu Codul Contravențional al Republicii Moldova, staționarea sau parcarea mijlocului de transport în locuri interzise se sancționează cu amendă în mărime de la 900 până la 1500 de lei, aplicarea a 4 puncte de penalizare și ridicarea vehicului cu transportarea la parcarea specială.

Recomandate:

Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna