177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni
De Inna | 16 Februarie, 2026
Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile avertizează că, pe alocuri, carosabilul rămâne înzăpezit și alunecos.
Circulația rutieră pe drumurile naționale din Republica Moldova se desfășoară în condiții de iarnă, după precipitațiile sub formă de ninsoare și lapoviță înregistrate pe parcursul nopții. Temperaturile scăzute și rafalele de vânt au favorizat formarea poleiului și a ghețușului în mai multe regiuni ale țării.
Potrivit informațiilor oferite de Administrația Națională a Drumurilor, în ultimele 12 ore au fost mobilizate 177 de utilaje speciale și 123 de muncitori rutieri pentru menținerea carosabilului practicabil. În total, pe traseele naționale au fost împrăștiate 1.857,8 tone de material antiderapant.
Intervențiile au vizat nordul, centrul și sudul țării, inclusiv raioanele Briceni, Edineț, Soroca, Drochia, Bălți, Orhei, Ungheni, Chișinău, Hîncești, Căușeni, Cahul, Comrat și Ceadîr-Lunga, unde s-au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului.
În cursul nopții au fost înregistrate 14 sesizări prin intermediul Serviciul 112, inclusiv apeluri din partea cetățenilor și a inspectorilor de patrulare.
Unitățile teritoriale ale S.A. „Drumuri” intervin în regim continuu, prioritizând sectoarele intens circulate, traseele de legătură dintre localități și căile de acces către instituții publice.
Autoritățile le recomandă șoferilor să se informeze înainte de a porni la drum, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru sezonul rece: anvelope de iarnă, lichid de parbriz rezistent la îngheț și sistem de iluminare funcțional.