47% din bugetul pentru reparația drumurilor, alocat pentru anul curent, a fost deja cheltuit!

De Inna   |  14 Iulie, 2023

Distribuie :

În cadrul ședinței Consiliului Fondului rutier, au fost prezentate datele referitor la distribuirea bugetului pentru reparația și drumurilor publice naționale. Astfel, în primele cinci luni ale anului, au fost cheltuite aproape 700 de milioane de lei, ceea ce constituie o absorbție de 47% din suma anuală alocată. 

Tot în cadrul ședinței s-a prezentat raportul cu privire la executarea bugetului Programului de repartizare a mijloacelor Fondului rutier pentru drumurile publice naționale în primele cinci luni ale anului. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea redistribuirii mijloacelor financiare în interiorul Programului, astfel încât să poată fi realizate lucrările de reparație a drumurilor regionale aflate în stare precară.

Astfel, a fost solicitată dinamizarea activitatea de construcție și reparație a drumurilor, dar și să fie mai exigenți pentru menținerea acestora în stare bună. Prim-ministrul susține că autoritățile trebuie să se mobilizeze pentru a avea o gestionare și o implementare mai bună a contractelor încheiate. Totodată, instituțiile statului trebuie să fie mai exigente privind modul de utilizare a drumurilor. Aștept, în termeni cât mai restrânși, vor începe să fie utilizate cântarele pentru vehiculele de mare tonaj.

Menționăm că pentru anul 2023, pentru Fondul rutier au fost alocate 2.2 miliarde de lei din bugetul de stat pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale.

Recomandate:

Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna