A fost aprobat Acordul între Moldova și Franța! Permisele de conducere vor fi convertite mai ușor

De Inna   |  25 Septembrie, 2024

Distribuie :

Autoritățile din Republica Moldova și Franța vor recunoaște reciproc permisele de conducere, facilitând astfel conversia acestora pentru cetățenii ambelor țări. Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi, 25 septembrie, acordul încheiat între cele două state. 

Documentul a fost semnat la Paris pe 12 iulie 2024, iar după aprobarea de către Executivul moldovean, Ministerul Afacerilor Externe va informa oficial autoritățile franceze despre ratificarea înțelegerii.

"Scopul de bază al acordului constă în asigurarea realizării corespunzătoare a procedurii de preschimbare a permiselor de conducere, precum și simplificarea procedurii menționate, pentru titularii de documente de conducere, eliberate de autoritățile competente din Republica Moldova și Republica Franceză", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.

Potrivit demnitarului, permisele de conducere vor putea fi preschimbate fără necesitatea susținerii probei teoretice sau practice. Acest lucru este valabil anume pentru vehicule cu mai puțin de zece locuri și cu o greutate totală autorizată mai mică sau egală cu 3.5 tone, cu condiția să fie dobândit domiciliul în statele părților semnatare.

În prezent, Republica Moldova are acorduri similare de conversie a permiselor de conducere cu mai multe state, printre care Turcia, Lituania, Italia, Albania și Spania. De asemenea, sunt în desfășurare negocieri pentru semnarea unor documente similare cu alte țări, inclusiv un acord preliminar cu Germania privind recunoașterea permiselor de conducere.

Recomandate:

Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna