A fost în sfârșit desenat marcajul la intersecția str. Alecsandri și 31 August 1989!

De Pavel   |  28 Octombrie, 2021

Distribuie :

Intersecția străzilor Vasile Alecsandri și 31 August 1989, este una dintre cel mai aglomerate din capitală. Cu puțin timp în urmă, pe rețelele de socializare șoferii au început o adevărată campanie pentru a atenționa autoritățile că conducătorii nu respectă regulile de traversare a acestei intersecții, inclusiv din lipsa marcajului.

Chiar dacă semnul de circulație care indică deplasarea pe benzi este prezent, ba chiar sunt două la număr, șoferii le ignoră, iar cei de pe banda extremă stângă continue să meargă înainte pe Alecsandri, în loc să vireze obligatoriu pe 31 August, astfel creând situații de accident și ambuteiaje.

Între timp, câțiva șoferi sătui de situația creată, au luat într-o noapte și au desenat marcajul de sine stătător, lucru ce parțial a rezolvat problema. La scurt timp însă acesta a fost șters, iar poliția cu un tupeu de neexplicat a anunțat că aceștia sunt căutați pentru huliganism.

Ei bine, a trecut ceva timp, și iată că autoritățile au decis să ofere atenție acestei porțiuni de drum și au desenat mult așteptatele marcaje. Martorii însă spun că conducătorii în continuare se deplasează instinctiv și ar fi bine ca poliția să împartă câteva sute de amenzi pentru a-i disciplina pe cei nepăsători.

Recomandate:

Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna