Accident tragic la Orhei! Primărița comunei Piatra și alte două persoane au decedat

De Pavel   |  19 Iulie, 2020

Distribuie :

Un accident rutier tragic, soldat cu moartea a trei oameni și un minor internat în stare gravă, a fost înregistrat în seara de ieri, 18 iulie, în comuna Piatra, raionul Orhei. Printre persoanele decedate se numără primărița comunei Piatra, Mariana Țugui.

Potrivit ofițerului de presă a IP Orhei, Elena Băietrău, oamenii legii au fost înștiințați de accident în jurul orei 23:18. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 30 de ani, conducând automobilul de marca Mazda, a tamponat patru pietoni din șase care se deplasau pe partea opusă a carosabilului.

Șoferul se deplasa pe strada centrală din satul Piatra spre municipiul Orhei. Potrivit Poliției, conducătorul auto era în stare de ebrietate cu o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,33 mg/l. Tragicul accident s-a produs după ce bărbatul a încercat să efectueze o manevră de depășire a unui alt automobil, care se deplasa în fața acestuia.

În urma accidentului rutier, doi dintre pietoni, două femei cu vârsta de 60 și 49 de ani în urma leziunilor primite au decedat la fața locului, iar o tânără de 21 de ani și un minor de 14 ani care este fiul primăriței, au fost transportați de către echipajul de urgență la Spitalul Raional Orhei fiind internați în stare gravă. La data de 19 iulie la ora 02:10, în urma leziunilor grave, tânăra a decedat în Secția Reanimare.

În acest context, oamenii legii au pornit o cauză penală. Șoferul a fost reținut și riscă de la 7 la 12 ani de închisoare cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

 

Recomandate:

Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna