Acest Porsche Carrera GT a fost dezasamblat și refăcut de 78 de ori. Află motivul

De Sergiu   |  25 Decembrie, 2020

Distribuie :

Au trecut 16 ani de când acest Carrera GT a părăsit linia de asamblare, timp în care a parcurs mai puțin de 2.500 km, o soartă nu tocmai ordinară pentru un model de performanță. Exemplarul este dezmembrat, iar apoi închegat la loc la fiecare trei luni. De ce oare trebuie să treacă periodic prin acest ritual?

Pentru început, menționăm că această mașină sălășluiește din 2004 în Atlanta, statul Georgia. Tot de atunci servește drept stand pentru instruirea tehnicienilor Porsche în cadrul unui centru local, unicul de acest fel din SUA. Aici învățăceii au ocazia să exerseze pe un exemplar real arta interacțiunii cu o mașină. Aceștia realizează proceduri de asamblare/dezasamblare ale elementelor detașabile ale caroseriei, scoaterea motorului, dar și înlocuirea ambreiajului. 

Cursurile au loc de patru ori pe an, fiind supervizate de instructorul Bob Hamilton, unica persoană, calificată în acest sens. Acestea durează patru zile, timp în care tehnicienii își aprofundează gradual cunoștințele în tainele modelului. Grupurile ce urmează acest program de studii nu depășesc șase persoane. 

Continuarea acestui program, potrivit celor de la Porsche e îndreptățită, deoarece interesul în Carrera GT crește constant, iar prin mâinile absolvenților training-ului trece fiecare exemplar din SUA ce este servisat la o reprezentanță oficială.

Modelul Carrera GT a reuși să devină un hit Porsche, iar notorietatea acestuia este deja garantată, grație performanțelor acestuia, dar și a particularităților constructive inedite. De-a lungul timpului, mai puțin de 1.300 exemplare au văzut lumina zilei, toate fiind echipate cu un motor V10 de 5.7 litri volum ce dezvoltă 603 CP. În combinație cu caroseria din fibră de sticlă, modelul prezintă un mix incendiar de forță și agilitate.

Recomandate:

(FOTO) BMW Seria 8 se retrage cu o ediție specială: M850i Edition M Heritage - Photo
Noutăți
(FOTO) BMW Seria 8 se retrage cu o ediție specială: M850i Edition M Heritage

Constructorul bavarez marchează sfârșitul carierei Seriei 8 printr-o ediție limitată, dedicată pasionaților și colecționarilor: BMW M850i Edition M Heritage. Modelul va fi produs în doar 5

Inna
BMW iX3 debutează oficial la IAA Mobility. Este primul SUV electric din era Neue Klasse - Photo
Noutăți
BMW iX3 debutează oficial la IAA Mobility. Este primul SUV electric din era Neue Klasse

BMW confirmă lansarea noului iX3 la Salonul de Mobilitate de la Munchen (IAA Mobility 2025), eveniment care începe pe 9 septembrie. SUV-ul cu zero emisii marchează startul erei Neue Klasse,

Inna
Traficul rutier va fi suspendat pe str. Nicolae Costin! Timp de câteva zile, vor fi efectuate lucrări la apeduct - Photo
Sociale
Traficul rutier va fi suspendat pe str. Nicolae Costin! Timp de câteva zile, vor fi efectuate lucrări la apeduct

Traficul rutier va fi suspendat totalmente pe str. Nicolae Costin, la intersecția cu str. Onisifor Ghibu. Măsura va fi valabilă în perioada 20 - 22 august curent. Informația este oferită de cătr

Inna
Noul Volkswagen T-Roc își face debutul la IAA Mobility. Au fost publicate primele imagini oficiale - Photo
Noutăți
Noul Volkswagen T-Roc își face debutul la IAA Mobility. Au fost publicate primele imagini oficiale

Volkswagen a publicat prima fotografie cu viitorul T-Roc, pregătit să fie prezentat oficial în septembrie, la IAA Mobility Munchen.Pe măsură ce se apropie IAA Mobility 2025 (fostul Salon Aut

Inna
Ferrari Daytona SP3 vândut cu 26 de milioane de dolari la Monterey Car Week - un nou record mondial - Photo
Noutăți
Ferrari Daytona SP3 vândut cu 26 de milioane de dolari la Monterey Car Week - un nou record mondial

La ediția din acest an a Monterey Car Week, un Ferrari Daytona SP3 a fost adjudecat pentru suma de 26 de milioane de dolari, în cadrul unei licitații organizate de casa RM Sotheby

Inna
(FOTO) Bentley EXP 15, un concept spectaculos prezentat la Pebble Beach - Photo
Noutăți
(FOTO) Bentley EXP 15, un concept spectaculos prezentat la Pebble Beach

Bentley a dezvăluit la Concursul de Eleganță Pebble Beach 2025 noul concept EXP 15, un model care anticipează direcția de design a viitoarelor automobile ale mărcii, inclusiv primul Bentley electric.

Inna