Acest ZAZ cu motor de BMW este acum de vânzare, dar nu e în Moldova. Costă cât un Seria 5 E60!

De Redactor AE   |  27 Martie, 2017

Distribuie :

Un grup de pasinaţi auto din Ucraina au decis să le demonstreze clienţilor săi de ce sunt în stare şi au construit în propriul atelier un ZAZ 966 unic. Rezultatul îl puteţi aprecia în descrierea de mai jos, sau chiar îl puteţi cumpăra, contactând direct proprietarul.

Aşa cum se procedează deseori în astfel de proiecte de tuning, se "dezbracă" ambele maşini, după care panourile de caroserie ale uneia dintre ele sunt aşezate pe scheletul celeilalte. În cazul de faţă, exteriorul lui ZAZ a fost pus peste caroseria BMW-ului Seria 3, iar după ce s-au făcut toate ajustajele, panourile au fost sudate frumos la locul lor.

A urmat apoi înlocuirea motorului cu unul preluat de pe BMW Seria 5 în caroseria E34, cu un volum de doi litri şi cu mici modificări la suporţii motorului, dar şi la galeria de evacuare, M50-ul a intrat sub capota maşinii.

Au fost îmbunătăţite sistemul de răcire, preluat de la Seria 7 E65, sistemul de frânare combină elemente de la Seria 7 E38, Skoda OCtavia RS şi Ford Fiesta, iar suspensia şi-a făcut drum de pe un Seria 5 E60! La interior se găsesc scaune sport Bimarco, centuri sport Sparco şi mult aluminiu.

Proiectul a primit undă verde pentru exploatarea pe drumurile publice de la autorităţile ucraineşti şi poate fi condusă oriunde fără probleme, susţin creatorii acestei maşini. Ca şi investiţii, au fost cheltuiţi în jur de 12.000 de euro, respectiv cam acesta ar putea fi şi preţul de vânzare, spun "ar putea fi" pentru că nu este menţionată cifra exactă de vânzare.

Mai multe detalii despre ZAZ-ul cu suflet de BMW puteţi citi AICI.

Recomandate:

(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna