Ai introdus în țară o mașină cu numere străine, dar a expirat timpul de ședere? Iată cum poți încheia regimul vamal

De Inna   |  5 Ianuarie, 2026

Distribuie :

Dacă și tu faci parte din lista persoanelor care a introdus în țară, în admitere temporară, o mașină cu numere străine, trebuie să cunoști că acum poți, oficial, să închei regimul vamal. Acest lucru este posibil în perioada 1 ianuarie 2026 - 31 decembrie 2027. 

Pentru a încheia regimul vamal al unei mașini înmatriculate în străinătate și care nu mai există (fie ai dat-o la piese, fie ai utilizat-o pentru alte scopuri), trebuie să îndeplinești, cumulativ, următoarele condiții:

  • autoturismul a fost introdus în Republica Moldova până pe 1 iulie 2025;
  • se afla în regim de admitere temporară;
  • termenul de 180 de zile a fost depășit;
  • autoturismul a fost distrus sau vândut la piese,

Regimul vamal poate fi închis printr-o plată unică de 40.000 de lei. Pentru asta, trebuie să te adresezi la un post vamal cu:

  • cererea tip;
  • actul de identitate;
  • actele autoturismului;
  • declarația pe propria răspundere, privind distrugerea mijlocului de transport;
  • pașaportul tehnic al automobilului (dacă încă există).

Precizăm! Va fi aplicată și amenda pentru depășirea termenului de admitere temporară, între 4.200 și 65.000 lei, în funcție de perioadă. Dacă amenda va fi achitată în 72 de ore, beneficiezi de 50% reducere. 

După încheierea regimului vamal, autoritatea vamală va elibera o chitanță. Serviciul Vamal atenționează că această posibilitate este valabilă doar pentru automobilele care nu mai există și nu oferă drept de înmatriculare. 

Pentru alte detalii, poți contacta Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal: 022-78-88-88. 

 

Recomandate:

(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna