Aprobat! Noi reguli pentru recoltarea de probe și stabilirea alcoolemiei!

De Redactor AE   |  22 Iulie, 2019

Distribuie :

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a aprobat noi norme de recoltare şi analiză probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope, de medicamente cu efecte similare acestora.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial din 19 iulie, cu mențiunea despre abrogarea vechilor norme, scrie bizlaw.md.

Potrivit noilor norme, probele biologice sunt recoltate de către instituțiile medicosanitare, abilitate cu dreptul de efectuare a examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei.

Normele stabilesc că recoltarea probelor biologice constituie o urgenţă medicală şi nu poate fi refuzată de nici o instituție medico-sanitară abilitată cu acest drept, iar refuzul atrage răspunderea disciplinară a personalului medical implicat, cu excepţia situaţiilor, în care prin prelevare se pune în pericol viaţa persoanei testate.

Recoltarea probelor biologice se va efectua în baza solicitării organelor de drept, conducătorilor instituțiilor sau organizaţiilor, precum şi în baza adresării personale a cetăţenilor.

Identificarea persoanei pentru examinarea medicală și recoltarea probelor biologice se face în mod obligatoriu în baza unuia din următoarele acte de identitate: buletin de identitate, paşaport, permis de conducere, livret militar, formular nr. 9 sau permis de şedere temporară.

Pentru determinarea alcoolemiei se vor recolta consecutiv două probe de sînge din venă, fiecare probă conţinând câte 10 ml sânge. În situaţia, în care nu se pot preleva 10 ml de sânge, aceasta se mentionează în Procesul-verbal al examinării, cu indicarea motivului.

Recoltarea sângelui se va efectua cu seringi jetabile și preferențial într-un interval de timp de pînă la 30 de minute de la solicitare.

Pentru determinarea drogurilor și altor substanțe psihotrope, de medicamente capabile să influențeze comportamentul se recoltează o singură probă (cel puțin 10 ml) de sânge şi în mod obligatoriu 50/100 ml urină. În situaţiile medicale speciale, în care nu se poate efectua recoltarea sângelui, precum şi în cazul refuzului de recoltare, acest fapt se mentionează în mod expres în Procesul-verbal al examinării medicale, precizându-se motivul nerecoltării.

În situaţia examinării persoanelor implicate în accidente rutiere, probele biologice se recoltează şi, după caz, de la victime, cel puţin o probă de sânge. Pentru a stabili consumul de droguri și de alte substanțe psihotrope, de medicamente capabile să influențeze comportamentul, suplimentar, la probele de sânge, se prelevează obligatoriu şi 50/100 ml urină. În cazul testului pozitiv, proba de urină urmează a fi transmisă în laboratorul instituției pentru determinarea drogului sau medicamentului consumat.

Probele recoltate se înregistrează în Registrul de evidenţă, aprobat de către Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, cu paginile enumerate şi sigilate.

În cazul spitalizării urgente a persoanelor accidentate și/sau a victimelor, când starea sănătăţii acestora nu permite examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, stabilirea stării de ebrietate, se determină numai în temeiul analizelor de laborator. Se recoltează două probe (cel puțin 10 ml) de sânge şi în mod obligatoriu două probe a câte 50/100 ml urină. O probă de sânge și de urină se trimit în laboratorul instituției pentru determinarea alcoolemiei/alcooluriei, a drogurilor și/sau a medicamentelor, iar a doua probă de sânge și urină se ambalează și, la solicitarea organelor de drept sau a subiectului examinării, se transportă la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizelor toxicologice.

Determinarea alcoolemiei în probele biologice se efectuează prin metoda cromatografiei gazoase, iar prezența drogurilor şi a altor substanţe psihotrope, ce provoacă ebrietatea, a medicamente capabile să influențeze comportamentul se efectuează prin metoda biochimică şi/ sau cromatografică. În rezultatele analizelor se înscrie valoarea concentraţiei alcoolului în sânge (alcoolemia) sau, după caz, şi în urină (alcooluria).

Evidenţa rezultatelor investigaţiilor la alcool, de droguri şi de alte substanţe psihotrope, de medicamente capabile să influențeze comportamentul se ţine în Registru, aprobat de Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, numerotat şi sigilat.

Proba biologică recoltată neutilizată, după determinarea alcoolemiei sau prezenţei în organism a drogurilor şi altor substanţe psihotrope se păstrează 35 de zile, în condiţii stricte de conservare la frigider.

Rezultatul analizelor de laborator poate fi contestat de subiectul examinării medicale sau de organul de drept, care a dispus examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, în termen de 3 zile din data luării cunoștinței cu rezultatul analizei și concluziei medicale, prin solicitarea, în modul stabilit, a examinării de laborator a probei a doua de sânge și/sau urină și analizei ei în cadrul altei instituţii medicale abilitate, decît cea care a efectuat iniţial investigaţia.

Cheltuielile necesare pentru efectuarea examinării medicale privind stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, precum și/sau analiza de laborator a probelor recoltate (sînge și urină) sînt acoperite de solicitantul examinării/ contestării, conform actelor normative.

Codul contravențional obligă persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional să accepte necondiţionat  testarea alcoolscopică, examenul medical, dactiloscopia, prelevarea de sînge şi de secreţii ale corpului pentru analiză.

Totodată, potrivit Codului,  agentul constatator este în drept să aplice, drept măsură procesuală de constrângere, testarea alcoolscopică sau examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate produse de alcool sau de alte substanţe.

Așa, și ce legătură ar avea asta cu șoferii? Ei bine, aceleași proceduri vor fi aplicate și în cazul automobiliștilor care au urcat în stare de ebrietate la volan.

Recomandate:

Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna