Audi A4 facelift

De AutoExpert   |  27 Octombrie, 2011

Distribuie :

Audi A4 facelift

Lansarea noului BMW Seria 3 nu putea să lase indiferent pe nimeni . Iar dacă fanii mărcii bavareze au un nousubiect de dezbatere, era cât se poate de clar că producătorii premium care alcătuiesc concurenţa BMW vor fi nevoiţi să îşi regândească planurile.

Primii care ies la atac sunt cei de la Audi, care tocmai au prezentat official faceliftul întregii game A4 . Astfel, nu doar berlina este updatată pentru clasica bătălie a tripletei germane, ci şi versiunile Avant, Allroad şi S4.

Ca o observaţie generală, putem consemna adoptarea grilei hexagonale, inspirate de nava amiral a germanilor de la Audi, luxosul A8 , precum şi adoptarea unor bare de protecţie noi. Farurile sunt preluate de pe Audi A5, al cărui design a fost şi el updatat de curând, iar configuraţia stopurilor este, de asemenea, nouă.

Nici dimensiunile nu au fost neafectate de facelift, astfel că versiunile sedan şi Avant măsoară acum 4,70 m lungime, iar Allroad şi S4, 4,72 m . Interiorul ridică şi mai mult nivelul binecunoscut al calităţii Audi, cu ajutorul unor noi culori la nivelul tapiţeriei, precum şi datorită noilor volane. Audi oferă un nou design până şi pentru cheile de contact ale noului A4.

Motorizările oferă acum un consum mai mic cu 11% , în ciuda creşterii puterilor şi a cuplului. Astfel,propulsorul TFSI de 1,8 litri furnizează 170 CP şi 320 Nm, la un consum mediu de doar 5,6 l/100 km. Emisiile de CO2 se cifrează la 134g/km.

TDI-ul de 2.0 litri este oferit în trei variante de putere, având 136, 163 sau 177 CP. Versiunea de bază oferă un consum mediu de 4,2l/100km, eliminând în atmosferă 134g de CO2/km. Cel mai puternic motor care va intra sub capota noilor versiuni de Audi A4 este TFSI-ul V6 de 272 CP.

Cea mai importantă utilizare a propulsorului V6 va fi aceea de a-l propulsa pe nărăvaşul S4, updatat şi el conform gamei. În această configuraţie, însă, motorul va oferi o putere de 333 CP, care se va traduce prinperformanţele de 250 km/h, viteză maximă şi 5,0 secunde necesare demarajului 0-100 km/h.

Cutia de viteze manuală cu şase trepte este disponibilă standard pentru modelele sedan şi berlină, echipate cu tracţiune faţă, cu opţiunea unei transmisii Multitronic cu variaţie continuă. Versiunile Quattro vor fi echipate fie cu o transmisie manuală, fie cu transmisia S tronic, cu dublu ambreiaj şi şapte rapoarte.

Se pare că războiul din clasa medie premium a reînceput. După declaraţia clară de război, venită din partea bavarezilor, şi după replica foarte rapidă a celor de la Audi, rămâne de văzut cum va riposta şi Mercedes-Benz într-unul dintre segmenetele cele mai de succes în Europa.

Recomandate:

Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna