Audi R18 TDI

De AutoExpert   |  28 Septembrie, 2011

Distribuie :

Audi R18 TDI debutează în S.U.A. la Petit Le Mans

După ce și-a revendicat a zecea victorie pe pâmânt european la cele 24 de ore de la Le Mans, cei de la Audi vor ca noul R18 TDI să ocupe primul loc și la echivalentul american al acestei competiții – Petit Le Mans, care se va ține între 30 septembrie și 1 octombrie pe circuitul Road Atlanta, din apropierea orașului Braselton, Georgia.

Între 2000-2005, respectiv 2005-2008, cele două automobile competiționale care au dominat această cursă de anduranță au fost modelele Audi R8 și succesorul său, R10 TDI. Totuși, a treia generație a acestei familii de mașini de curse, reprezentată de modelul R15, nu s-a dovedit a fi la fel de competitivă ca premergătorii săi la Petit Le Mans.

Din această cauză, Audi revin pe pământ american cu două exemplare ale noului prototip LMP R18 TDI, care vor fi alergate de echipa Joest Racing. Fiecare dintre acestea cântăresc numai 900kg și sunt propulsate de noul motor V6 TDI de 3,7 litri și 532 cai putere.

Dacă ești curios cum arată în mișcare și cum sună noul R18 TDI, dar nu mai ai răbdare trei zile până la sesiunea de calificări de la Petit Le Mans, cele trei clipuri de mai jos îți sunt recomandate.

 

 

Recomandate:

Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria - Photo
Noutăți
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria

Transportatorii rutieri care tranzitează Bulgaria trebuie să își refacă planurile de deplasare pentru 2026. Autoritățile bulgare vor introduce restricții periodice de circulație pentru camioanel

Inna
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global - Photo
Noutăți
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global

Ofensiva electrică a Grupului Volkswagen prinde viteză. Constructorul german anunță un reper major în tranziția către mobilitatea electrică: producția a cinci milioane de motoare electrice la&nb

Inna
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii - Photo
Noutăți
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii

Ferrari face un pas istoric și oferă primele indicii concrete despre viitorul său electric. Marca din Maranello a publicat imaginile oficiale cu habitaclul primului său model fără motor termic, confir

Inna
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii - Photo
Noutăți
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii

 Skoda face un pas decisiv spre electrificare și dezvăluie primele imagini ale noului Epiq, un SUV electric de clasă mică ce promite autonomie competitivă, spațiu generos și prețuri acce

Inna