BMW Festival 2016: Află mai multe despre cel mai tare eveniment auto din ţară!

De Redactor AE   |  25 Iunie, 2016

Distribuie :

În acest an, compania bavareză BMW marchează 100 de ani de activitate şi după cum ştiţi, în toată lumea vor fi organizate petreceri în cinstea acesteia, inclusiv şi în Republica Moldova, graţie importatorului oficial AutoSpace SRL şi a partenerilor săi. Organizatorii ne-au promis un show incendiar şi de neuitat, iar noi tindem să le dăm crezare.

Ca şi în anii precedenţi, ocaţia a rămas aceeaşi, aerodromul sportiv de la Vadul lui Vodă, unde eşti aşteptat începând cu orele 12:00, atunci când va fi organizată şi parcarea. Evenimentul în sine însă, începe la orele 14:00. Vor urma o groază de concursuri (poţi şi să participi dacă te înscrii din timp), dar şi prestaţii live de drift şi stunt riding, acompaniate de un DJ profesionist.

Untitled-2

Bucătăria în aer liber îţi va garanta accesul la bucate delicioase şi băuturi răcoritoare, deci ar fi bine să ai nişte bani de buzunar. Ceva mai târziu, pe la orele 18:00, va urma un concert cu Alex Calancea Band, Guz, Kapushon, iar deja la orele 19:00 vom afla cine sunt câştigătorii concursurilor de tuning, styling, low rider, equilibrium, elegance sau proba de pit stop.

Începând cu orele 20:00, de buna dispoziţie se vor ocupa o trupă de rock, a căror acorduri vor răsuna până seara târziu, când evenimentul propriu-zis va lua sfârşit deja (22:00).

Sunt aşteptaţi atât participanţi din ţară cât şi oaspeţi din afară, inclusiv din România şi Ucraina.

Atenţie! Atât participanţii cât şi vizitatorii trebuie să se înscrie, accesând site-ul oficial bmwfestival.md, pentru a primi biletul de intrare respectiv! 

Untitled-3 Untitled-5

Recomandate:

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna