BMW Group prezinta, in premiera mondiala, magazinul BMW i la Londra

De AutoExpert   |  24 Iunie, 2012

Distribuie :

BMW Group prezinta, in premiera mondiala, magazinul BMW i la Londra

Evenimentul de avanpremieră a noului magazin BMW i a fost găzduit de Ian Robertson, membru al Consiliului Director BMW AG şi director de vânzări şi marketing BMW.

Ian Robertson a declarat: "BMW i Park Lane marchează o abordare complet nouă. Aflat la mică distanţă de BMW Park Lane şi MINI Park Lane, noul magazin oferă clienţilor şansa perfectă de a descoperi mai multe despre electromobilitate şi să se apropie de viitoarele automobile BMW i, cu transmisie electrică şi hibrid plug-in. Aceasta este o nouă demonstraţie a angajamentului nostru faţă de electromobilitate".

Deschiderea noului magazin BMW i în centrul Londrei subliniază faptul că nevoile clientului sunt în schimbare şi că mobilitatea durabilă devine o parte tot mai importantă a stilului de viaţă urban modern. Londra a fost aleasă ca loc al primului magazin BMW i datorită importanţei sale ca lider al metropolelor europene şi influenţei sale prin tendinţele impuse la nivel global. Londra, asemenea majorităţii oraşelor lumii, se confruntă cu provocările ridicate de mediu şi de congestiile din trafic care necesită soluţii de mobilitate, care să fie inovatoare şi durabile.

Ian Robertson a prezentat şi o versiune actualizată a BMW i3 Concept cu un interior revoluţionar ce utilizează materiale naturale sustenabile. BMW i3 Concept poate fi văzut la BMW i Park Lane, alături de BMW i8.

BMW i3 - primul automobil de serie cu transmisie integral electrică ce va fi produs de BMW Group - va fi disponibil clienţilor din partea a doua a anului 2013, iar BMW i8 din 2014. Pe lângă canalele clasice de comercializare prin dealerii autorizaţi, se iau în considerare şi noi modalităţi de abordare a clienţilor precum forţe de vânzări mobile şi vânzare online.

La Londra, BMW Group a prezentat publicului în premieră şi încărcătorul BMW i Wallbox care a fost creat special pentru modelele BMW i. BMW i Wallbox a fost conceput pentru a face ca alimentarea la domiciliu să fie extrem de simplă şi eficientă. Instalaţia Wallbox şi încărcarea automobilului vor fi disponibile la anumiţi parteneri BMW i.

Ian Robertson a scos în evidenţă că majoritatea oamenilor nu au experienţă în ceea ce priveşte modul de a trăi sau de a conduce un automobil electric, motiv pentru care au numeroase întrebări la care trebuie să primească răspunsuri. El a spus: "Strategia BMW i se adresează preocupărilor oamenilor privind mobilitatea electrică cu o abordare globală 360°".

BMW i va susţine clienţii cu un pachet care va avea patru principii şi care va include:

• Servicii de asistenţă - clienţii vor putea să se bazeze pe servicii precum aplicaţii ConnectedDrive e-remote şi servicii viitoare în trafic precum echipament de reîncărcare mobilă;

• Alimentare publică - BMW i va fi partener al furnizorilor de alimentare publică în toate ţările unde modelele BMW i vor fi lansate;

• Încărcare la domiciliu cu BMW i Wallbox

• Soluţii flexibile de mobilitate - uneori, clienţii au necesităţi de mobilitate care nu pot fi îndeplinite integral de autonomia unui automobil electric. În asemenea situaţii, BMW i va oferi opţiuni de mobilitate care vor permite acoperirea unor distanţe mai mari - de exemplu, prin închirierea cu aceste ocazii a unui automobil BMW propulsat de un motor convenţional, cu combustie, eficient din perspectiva consumului.

În iunie, BMW i va demara turneul mondial "Born Electric". Această caravană internaţională de comunicare va porni de la Roma şi va ajunge în Japonia, apoi în SUA, pentru a se întoarce la Londra la începutul anului 2013. De asemenea, va vizita Franţa şi China în prima jumătate a anului viitor. Aceste evenimente globale vor demonstra serviciile de mobilitate, noi materiale durabile şi dezvoltări tehnologice, tendinţe lifestyle şi o viziune a mobilităţii durabile premium în viitor.

Recomandate:

Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna