BYD F3 vs. FAW Vita

De AutoExpert   |  28 Octombrie, 2009

Distribuie :

BYD F3 vs. FAW Vita

Nu am crezut niciodată că maşinile chinezeşti vor deveni atât de populare pe la noi? Probabil acest fapt se datorează mai mult preţului redus, dar şi crizei economice. Dea aceea am hotărât să comparăm doi chinezi, primul este binecunoscutul BYD F3, celălalt – noul venit pe piaţă FAW Vita.

Cititorii noştri fideli au făcut cunoştinţă deja cu BYD F3, iar FAW Vita, atât pentru voi, cât şi pentru noi, este o noutate.La mijlocul anului 1953 prima companie auto din China şi-a înregistrat denumirea, First Automobile Works, pe scurt FAW, ceea ce a pus începutul primei uzine auto şi a pus în mişcare industria automobilistică din China. FAW Vita este printre primele maşini exteriorul căreia nu aminteşte de nici un design european sau japonez. Se vede că inginerii au încercat să vadă ce poate ieşi dacă se vor pune singuri pe treabă, şi privind ceea ce stă în faţa noastră putem spune ca, de bine de rău, le-a reuşit. Rezultatul este unul neutru, unele elemente sunt chiar interesante la design, numai plafonul l-am considerat cam înalt.

Dar ar trebui să ne amintim şi de BYD. Abreviatura BYD se descifrează ca „Build Your Dreams”, adică „noi îţi realizăm visul”. Să vedem visul cui s-a materializat în faţa noastră. Privind exteriorul BYD-ului, remarcăm că designerii automobilului nu au stat prea mult pe gânduri şi drept punct de referinţă au luat Toyota Corolla model 2001 – generaţia a noua a acesteia. Nici design-ul exterior, nici cel interior nu au suferit prea mari schimbări în urma reîncarnării, doar farurile şi stopurile sunt diferite. Ceea ce a rezultat putem caracteriza ca o maşină cu un stil neutru, care nu atrage privirile, dar cel mai important, în cazul maşinilor chineze, nu respinge. Şi dacă ne uităm la ambele automobile puse alături, BYD este mai atrăgător, cel puţin pentru noi. Înainte să urcăm în habitacluri, am deschis portbagajele. Volumul lor nu ne-a impresionat, dar dacă le examinăm în limitele clasei, ele oferă destul spaţiu, ce-i drept şi forma, şi accesul este mai comod în F3.

Ceea ce am remarcat urcând în Vita, este că mirosul tipic maşinilor „Made in China” nu este atât de pronunţat. Să vedem cum stau lucrurile cu design-ul şi ergonomia. În ceea ce ţine de primul punct, adica design-ul, putem spune că aici celor de la FAW nu le-a ajuns inspiraţie, deşi blocul climateutic şi manetele lui sunt destul de interesante, ba chiar mai interesante şi mai comode în comparaţie cu cele din F3. Însă aici cu plusurile ne putem opri. Eu  niciodată nu am fost adeptul amplasării cadranelor central pe consolă, mai ales dacă ele sunt acoperite cu un plastic lucios, ce împiedică citirea informaţiei. Nici butoanele acţionării geamurilor electrice dintre scaune nu le putem considera poziţionate ergonomic, mai comod era dacă ar fi fost amplasate pe uşa şoferului, în cel mai rău caz pe bord, dar cel mai mare minus în ergonomie al constructorilor de la FAW l-am considerat poziţionarea radio-CD-ului. Deşi el este mult mai bun de cât la F3, aici trebue să menţionăm că la BYD-ul din test a fost doar un radiou simplu, fără CD, noi însă ştim cum este şi radio-CD-ul din dotările mai serioase. Astfel, la Vita el este poziţionat în aşa fel, că informaţia de pe display şoferul o poate citi dor aplecându-se mult spre el, ceea ce este foarte periculos în timpul mişcării. În rest, spaţiul şi calitatea materialelor este la nivelul clasei şi maşinilor din China.

Urcaţi în F3 am remarcat design-ul mult prea cunoscut de pe Corolla. Doar plasticul şi calitatea materialelor amintesc că maşina a fort produsă nu în Japonia, ci în China. Cadranele din BYD sunt poziţionate tradiţional, ceea ce permite citirea lor mult mai uşorde aceea sunt mai uşor de citit. Butoanele, de asemenea, sunt poziţionate tradiţional şi ergonomic.Vizibilitatea la ambele maşini este bună, oglinzile reflectă fără distorsiuni.

La volanul lui FAW Vita am urcat prima dată şi, pornind la drum, am remarcat că cei 100 CP ce dezvoltă motorul de 1,5 litri, “trag” bine. Maşina, la gol, accelerează sprinten, doar motorul face prea mult zgomot. Levierul cutiei este informativ şi cuplează treptele bine. Trenul de rulare este prea uşor şi nu oferă informaţia necesară, iar în viraje rapide roata din interiorul virajului începe să alunece prea devreme. Ceea ce nu am remarcat şi la BYD. Motorul din F3 lucrează mai liniştit şi cei 106 CP, ce sunt “scoşi” din 1,5 litri ai propulsorului licenţiat Mitsubishi, permit o mişcare mai rapidă, doar transmisia este mult mai zgomotoasă în comparaţie cu Vita.Deşi BYD-ul din test nu a fost dotat cu ABS, până la blocarea roţilor maşina opreşte mai bine decât FAW, care a fost dotat cu acest sistem, dar şi pedala ambreajului este mai informativă. Am încercat să mergem cu aceste două maşini şi la limită. În aceste regimuri mai stabil şi mai prognozabil l-am considerat pe F3.La final putem spune că, deşi constructorii de la FAW au încercat să ofere clienţilor săi ceva original, nu prea le-a reuşit, cu toate că în unele momente Vita este mai plăcută. Astfel, reincarnarea chineză a Corollei – adică BYD F3 este învingătorul testului nostru.

Recomandate:

Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna