Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

De Inna   |  27 Martie, 2026

Distribuie :

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele continuă prin metode alternative și cooperare internațională.

Șeful Serviciul Vamal, Radu Vrabie, a explicat cum sunt verificate vehiculele la frontierele Republicii Moldova, în contextul cazului recent de la Leușeni, unde un camion cu armament a fost depistat pe teritoriul România, după ce a părăsit țara.

Potrivit oficialului, o parte dintre punctele vamale de la frontiera cu Ucraina și România sunt dotate cu scanere moderne pentru verificarea vehiculelor și încărcăturilor. La granița cu Ucraina, astfel de echipamente există la Palanca, Tudora și Ocnița, iar la frontiera cu România, la Costești, Sculeni, Leușeni și Giurgiulești. Cele mai recente dotări au fost realizate în perioada 2024-2025.

În cazul punctului vamal Leușeni, unde nu există un scaner propriu pe sensul de ieșire, verificările sunt realizate în cooperare cu autoritățile române, în baza unor proceduri comune.

"La Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, există controlul coordonat cu colegii din România, în care există o anumită procedură cum se fac procedura de scanare. Deci acolo nu era vorba că noi nu aveam scanare, pentru că avem acest control coordonat și în baza acordurilor pe care le avem cu Guvernul României, funcționarul vamal din Moldova, în cazul în care are o suspiciune de ceva care nu corespunde legalității, el sesizează colegii români printr-un act, ceea ce aici s-a și făcut. Ulterior colegii români deja fac procedura de scanare", a declarat Radu Vrabie, șeful Serviciului Vamal, în cadrul emisiunii Pe Față

Șeful Serviciului Vamal a mai subliniat că instalarea de scanere în ambele părți ale frontierei ar putea încetini semnificativ traficul și ar duce la formarea cozilor.

"Trebuie să facilităm comerțul prin punctele frontiere, nu trebuie să reținem mărfurile, dacă nu există motiv special pentru asta. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm securitatea statului. Scanerele sunt o parte din procesul de control pe care îl avem. Dar nu trecem toate unitățile de transport prin scanner, că altfel, pur și simplu, am face ca mișcarea prin frontiere să dureze foarte mult", a subliniat șeful Serviciului Vamal

Totodată, oficialul a recunoscut că nu toate punctele vamale sunt echipate cu scanere, însă autoritățile utilizează și alte metode de control, precum echipe canine specializate sau verificări suplimentare realizate de echipe mobile în linia a doua de control.

Recomandate:

(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna