Condamnări definitive în dosarul Dieselgate: patru foști directori Volkswagen trimiși la închisoare în Germania

De Inna   |  27 Mai, 2025

Distribuie :

La aproape zece ani de la declanșarea celui mai mare scandal din istoria industriei auto, justiția germană a pronunțat sentințele în cazul mai multor foști oficiali Volkswagen implicați în afacerea Dieselgate. Tribunalul din Braunschweig a decis condamnarea a patru foști directori ai companiei, acuzându-i de implicare directă în manipularea emisiilor vehiculelor diesel.

Doi dintre aceștia vor executa pedepse cu închisoare, în timp ce ceilalți doi au primit sentințe cu suspendare. Printre condamnați se numără Heinz-Jakob Neusser, fostul responsabil cu dezvoltarea motoarelor, care a primit o pedeapsă de 15 luni cu suspendare. Un alt oficial, cunoscut sub identitatea Jens H., a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, fiind considerat responsabil pentru manipularea a peste 2 milioane de vehicule.

Citește și: Volkswagen, în pragul unei amenzi uriașe de 1.5 miliarde de euro pentru depășirea emisiilor de CO2

Fostul director Hanno J. a fost și el condamnat la 2 ani și 7 luni de detenție, în timp ce Thorsten D. a primit o sentință de 1 an și 10 luni, executabilă cu suspendare.

Inițial, ancheta a vizat manipularea a peste 9 milioane de vehicule diesel vândute în Europa și SUA, însă în timpul procesului, numărul acestora a fost redus la sub 4 milioane. Procurorii au demonstrat că automobilele vizate erau echipate cu un software capabil să altereze nivelul de emisii în funcție de condițiile de testare – în laborator sau în trafic real.

Tot la acest subiect: Amendă record pentru Grupul Toyota: 1.6 miliarde de dolari în cadrul scandalului emisiilor

Judecătorul Christian Schutz a subliniat că sistemele instalate pe aceste mașini afișau rezultate înșelătoare, reducând nivelul de noxe doar în condiții de laborator, în timp ce pe drumurile publice emisiile reale erau semnificativ mai ridicate. Mai grav, aceste practici nu erau cunoscute de autoritățile de reglementare, care au certificat modelele respective fără a suspecta vreo neregulă.

Scandalul Dieselgate a fost dezvăluit în septembrie 2015, după ce Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a constatat abateri grave în testele de emisii ale mașinilor Volkswagen. Până în prezent, costurile generate de acest scandal pentru grupul german au depășit 33 de miliarde de euro, sub formă de amenzi, compensații și cheltuieli legale.

De-a lungul anchetei, majoritatea celor acuzați au negat implicarea, însă instanțele au început să aplice sancțiuni concrete. În 2023, fostul director al Audi, Rupert Stadler, a fost și el condamnat la 1 an și 9 luni cu suspendare, verdict care nu este încă definitiv.

Recomandate:

Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna