Criza economică schimbă regulamentele în sporturile cu motor

De AutoExpert   |  18 Ianuarie, 2010

Distribuie :

Criza economică schimbă regulamentele în sporturile cu motor

Pentru a face faţă noilor condiţii economice, care au dus la retragerea sponsorilor sau la reducerea sumelor pe care firmele sunt dispuse să le aloce pentru a-şi face promovare, team-urile angrenate în competiţii precum Formula 1 sau Moto GP au fost nevoite să ia măsuri pentru reducerea costurilor.

Criteriul financiar a căpătat o importanţă primordiala în condiţiile în care constructori precum Ferrari sau Mercedes - în Formula 1 şi Yamaha, Honda sau Ducatti - în MotoGP - doresc să îşi păstreze locurile în lumina reflectoarelor.

Primul for mondial care a acţionat în acest sens a fost Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), care a votat, împreuna cu Asociatia Echipelor din Formula 1 (FOTA), o serie lungă de modificări regulamentare care au ca scop reducerea cheltuielilor cu 33% în următorii doi-trei ani. Printre măsurile adoptate în cadrul Consiliului Mondial al FIA de la Monaco, din 12 decembrie 2008, se numără:

•    interzicerea tuturor testelor din timpul sezonului, cu excepţia sesiunilor de antrenamente premergătoare Marilor Premii•    interzicerea utilizării tunelelor de vânt care depăşesc o scară de 60% şi 50 de metri pe secundă începând din 1 ianuarie 2009•    închiderea fabricilor timp de şase săptămâni pe an•    dublarea vieţii motoarelor faţă de 2008, piloţii având posibilitatea de a utiliza maximum opt unităţi pe sezon, plus patru pentru teste•    reducerea turaţiei motoarelor de la 19.000 la 18.000 rpm•    numărul de angajaţi prezenţi pe circuit în timpul Marilor Premii se va reduce prin intermediul mai multor măsuri, inclusiv prin cooperarea echipelor în privinţa pneurilor şi combustibilului

Dacă schimbările de regulament pentru sezonul 2009 al Formulei 1 nu au agitat prea tare apele în rândul echipelor participante la Marele Circ, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele întâmplate în rândul team-urilor din MotoGP.

Astfel, pentru sezonul 2009 al MotoGP au fost eliminate sesiunile de antrenamente libere de vineri dimineaţă pentru toate clasele din campionat, iar toate sesiunile de antrenamente inclusiv calificările au fost reduse la 45 de minute. Totodată, începând cu Marele Premiu al Cehiei din 14-16 august, un număr de maximum cinci motoare au putut fi utilizate pe parcursul a opt curse, iar utilizarea pieselor de rezervă în afara întreţinerii zilnice a fost interzisă. De asemenea, utilizarea materialelor ceramice compozite pentru discurile şi plăcuţele de frână, a sistemului Launch Control şi a suspensiei controlate electronic a fost interzisă.Aceste măsuri, deşi au ca obiectiv reducerea cheltuielilor, nu fac altceva decât să mărească costurile de cercetare-dezvoltare şi să ducă la pierderea unor sume importante din publicitate.

Sezonul 2010 în Formula 1 este marcat de schimbări radicale de regulament şi o reducere chiar şi mai dramatică a costurilor:

•    echipele independente vor putea achiziţiona motoare unice pentru 5 milioane de euro pe sezon, fie de la Cosworth, fie de la ceilalţi constructori din F1; Aceste motoare vor fi utilizate pana în 2012•    FIA speră să implementeze o transmisie standard•    În weekendurile de cursă, echipele vor utiliza sisteme telemetrice şi radio standard•    husele pentru încălzirea pneurilor vor fi interzise•    realimentarea monoposturilor în timpul curselor va fi interzisă•    cercetările aerodinamice vor fi restricţionate•    FIA va analiza posibilitatea schimbării formatului pentru calificări, utilizarea sistemului de medalii în locul punctelor şi reducerea distanţei unei curse

Totuşi, revenirea lui Michael Schumacher în Formula 1 la echipa Mercedes GP Petronas alături de Ross Brown, cel care l-a ajutat sa câştige toate cele şapte titluri mondiale pe care le are în palmares, reprezintă o lovitură de imagine pentru teamul lui Brown şi ar putea determina o creştere a audienţelor şi a sumelor pe care noua sa echipă le va aduce din sponsorizări.

În MotoGP lupta se anunţă la fel de acerbă, în ciuda implementării de noi reguli în sezonul 2010, iar titlul mondial va fi probabil adjudecat tot de una din cele trei mari forţe: Yamaha, Honda sau Ducati.

 

Recomandate:

Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna