Dodon promite drumuri reparate în peste 1.000 de localități până în luna octombrie!

De Pavel   |  4 August, 2020

Distribuie :

Drumurile din peste 1.000 de localităţi vor fi reabilitate până la mijlocul acestei toamne! Anunţul a fost făcut de preşedintele Igor Dodon, pe pagina sa de Facebook, după ce a discutat acest subiect cu preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, dar şi premierul Ion Chicu. 

Lucrările de reparaţie a drumurilor se desfăşoară în cadrul programului național ”Drumuri bune pentru toți” şi vor continua pe parcursul lunilor august şi septembrie, a scris Igor Dodon. Șeful statului speră că, deja în data de 10 octombrie, străzile vor fi date în exploatare. 

Pentru realizarea programului de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale şi a străzilor, în acest an, din bugetul de stat au fost alocaţi 1 miliard 125 de milioane de lei.

Potrivit directorului adjunct al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Ion Drucec, până în prezent, au fost cheltuite 47 de milioane de lei. În total, vor fi reabilitaţi 912 km de drum, dintre care 298 de km vor fi acoperiţi cu beton asfaltic, iar 614 km cu piatră spartă. 



 

Recomandate:

Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna