Doi indivizi se întrec cu BMW-urile chiar în parcul Valea Trandafirilor! Poliția? Nu, n-am auzit (VIDEO)

De Redactor AE   |  23 Ianuarie, 2021

Distribuie :

Anticipând deja unele comentarii, în care se va spune că ”nu poți pune câte un polițist de pază la fiecare bolnav”  fiți deacord, nu putem nega faptul că într-un stat în care autoritățile se respectă, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. 

Și dacă este interzisă prin lege orice tip de întrecere între automobile, iar abaterile se sancționează dur, și cum nu s-a găsit nimeni care să ofere și o alternativă restricțiilor, moldovenii noștri se distrează care cum pot. De exemplu, curse de accelerare în parc! Sună fain nu? Dacă nu sunt scări de coborât pentru SUV-uri, măcar avem asfalt unde să poți tura motoarele fără să îți sară dinții. 

Comportamentul debordant al unor cetățeni, manifestat cu atâta mândrie și laudă de sine, promovat intens pe rețele de socializare și care de cele mai multe ori, nu atrage după sine nici o sancțiune mai dureroasă decât o amendă de trei lei, sunt rezultatele acțiunilor autorităților care mimează controlul siguranței rutiere. 

Nu prin tufari și nu cu radare în mâni, se face ”regulă”, ci prin reforme și legi eficiente.

 

Recomandate:

Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna