Doi moldoveni au achitat avansul pentru noul Bentley Bentayga?

De Redactor AE   |  14 Septembrie, 2015

Distribuie :

Nu putem spune cu siguranţă dacă este aşa sau nu, dar citându-i pe colegii de la mold-street, care la rândul lor au dat citare Ziarului Financiar, avem tendinţa de a le da crezare. Şi asta pentru că nu ne-ar mira absolut deloc, faptul că printre sutele şi miile de clienţi Bentley, se vor găsi doi milionari moldoveni care să înainteze avansul pentru primile modele Bentley Bentayga!

Pentru Bentayga premiera mondială va avea loc în zilele următoare, la Salonul Auto de la Frankfurt, unde întâi de toate, jurnaliştii vor fi cei care să vadă îl vadă pe viu. Dar chiar şi aşa, lista bogătaşilor nerăbdători de a intra în posesia celui mai puternic şi mai luxos SUV de serie de pe planetă, este în continuă creştere.

ZF susţine că în această listă se regăsesc patru cetăţeni români şi doi moldoveni, care să depoziteze 30.000 euro pe conturile firmei, în calitate de avans, asigurându-şi astfel locul printre primii proprietari de Bentley Bentayga. Asta în ciuda faptului că noul model a putut fi văzut doar în poze şi materiale video, publicate de compania britanică, iar preţul SUV-ului capabil să atingă 300 km/h sare cu uşurinţă de pragul de 200.000 euro!

1384677117181703547

5481709351039685584

17286480241931829602

17872957141916947812

2109108375191767335

 

Recomandate:

ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna