Două aplicații îndrăgite de șoferi sunt mai periculoase decât consumul de alcool la volan!?

De Redactor AE   |  21 Martie, 2020

Distribuie :

Cercetătorii au ajuns la o nouă concluzie, oarecum șocantă, cum că două dintre cele mai îndrăgite aplicații moderne, instalate pe mașini, ar fi mai periculoase decât consumul de alcool.

Pe scurt, într-un raport al oamenilor de știință de la IAM RoadSmart se arată că utilizarea de sisteme multimedia, prin intermediul unui display cu funcție touchscreen, mărește timpul de reacție al șoferilor și îi face mai puțin atenți la drum. Astfel că tehnologiile moderne, menite să ne ușureze viața, ne pot crea de fapt careva dificultăți în unele procese care necesită concentrație și atenție maximă.

Și pentru că veni vorba de aplicații, acestea sunt Apple CarPlay și Android Auto, despre care britanicii spun că sunt chiar mai periculoase decât alcoolul. Destul de puternică afirmație. Însă care are la bază și careva argumente solide.

Se pare că nici alcoolul, nici marijuana, vorbitul la telefon sau redactarea unui sms, nu influențează atât de mult reacția șoferului cum cele două aplicații! Șoferii testați în cadrul acestui experiment și-au sustras atenția de la șofat pe o perioadă de tocmai 16 secunde, ceea ce înseamnă o distanță de 500 de metri, la o viteză de 112 km/h.

Timpul de reacție se reduce cu 12% în cazul unui șofer băut, 21% pentru cei fumați, 35% în cazul șoferilor care au obiceiul de a scri mesaje text la volan și tocmai 46% în cazul persoanelor care vorbesc la telefon.

Însă în cazul utilizării Apple CarPlay sau Android Auto, timpul de reacție s-a mărit tocmai la 53% și respectiv 57%!

Recomandate:

Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni - Photo
Accidente
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni

O femeie de 62 de ani a decedat în urma unui accident rutier. Potrivit poliției, femeia a fost tamponată pe trecere de pietoni. Un grav accident rutier a avut loc în seara zilei d

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială - Photo
Sociale
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială

Doi deputați din partidul lui Vasile Costiuc, potrivit canalului Dumitru Ciorici, ar fi "furat" un automobil de la parcarea specială din Cahul. Autovehiculul a fost reținut și plasat la parc

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna