DSC OFF: BMW X5 M Competition versus Lamborghini URUS (VIDEO)

De Redactor AE   |  22 Iunie, 2020

Distribuie :

Guram Intskirvelli tocmai a publicat pe canalul său de YouTube un nou episod DSC OFF. De această dată, rivalii care se vor duela sunt Lamborghini Urus și BMW X5 M Competition. Nici una dintrele ele nu este chiar o premieră și au deja ceva timp de când au ajuns pe piață, însă în luptă directă, au putut fi văzute mai rar. 

YouTube-ri din toată lumea, au încercat să aducă ce are mai bun BMW-ul în fața celui mai sport SUV de pe planetă, Lamborghini Urus. Doar că puțini au reșit să le creeze și condițiile necesare pentru ca acest duel să poată fi practicat de la egal la egal. Vorbind de paritate, trebuie să menționăm câțiva parametri tehnici ale acestor două mașini. 

BMW X5 M Competition utilizează serviciile unui V8 de 4.4 litri volum, twin-turbo, care pune la dispoziție 625 de CP și 750 Nm în versiunea menționată mai sus. Datorită acestui motor și tracțiunii integrale, accelerarea de la zero la prima sută durează doar 3.8 secunde (3.9 sec pentru versiunea X5 M simplă).

Lamborghini Urus, are ceva mai puțini centimetri cubi volum, ”doar” 4.0 litri, însă tot în același număr de cilindri. Puterea totală furnizată se ridică la 650 CP și 850 Nm de cuplu motor, practic cu 25 CP și 100 Nm mai mult decât X5-ul M Competition. Însă ce declară fabrica și ce poate fi în realitate, în anul 2020, sunt lucruri diferite. 

Astfel că Guram și echipa sa au testat ambele mașini pe standul dinamometric și în ciuda faptului că temperatura aerului era destul de ridicată, la fel și umeditatea, Lamborghini Urus a realizat o medie de 643 CP și 857 Nm de cuplu motor. Al doilea automobil testat, bavarezul, a venit din nou cu surprize 663 CP și 790 Nm. 

Și ultima comparație, până să se ajungă la drag strip, unde cele două SUV-uri își vor măsura puterile: proba de greutate. Urus-ul cântărește 2.361 kg, cu rezervorul plin iar împreună cu pilotul mașinii, masa totală ajunge la 2.445 de kilograme.

X5-ul este mai greu după cum vă puteți da seama și din cauza formelor sale, plus că și pilotul este mai masiv, deci o diferență de 90 de kilograme în favoarea lui Urus. Și ca să nu vă mai obosesc cu cifre, puteți da play la video de mai jos care începe direct de la minutul. 

 

Recomandate:

Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna