Experiment inedit! Treaz la volan timp de 48 de ore: un pilot profesionist va încerca să conducă timp de două zile fără se se odihnească

De Pavel   |  25 Martie, 2019

Distribuie :

Oboseala care afectează fizic șoferii reprezintă una dintre principalele cauze ale erorilor care duc la accidente pe șoselele din România. Pentru a trage un semnal de alarmă și pentru a contribui la conștientizarea acestui fenomen, pilotul și instructorul de conducere defensivă Andrei Mitrașcă va fi "cobaiul" unui studiu unicat în România: acesta va conduce fără să se odihnească timp de 48 de ore pe autostrada București-Constanța, o echipă de specialiști monitorizându-i acestuia permanent starea fizică.

Ineditul studiu este organizat de Academia Titi Aur și de Skoda România în perioada 26-28 martie, starea lui Andrei Mitrașcă urmând să fie analizată constant de o echipă de specialiști ai Clinicii Somnolog din București, ai centrului de cercetare CeMark din cadrul Universității ASE București, ai centrului Superfit și de medici ai Serviciului de Ambulanțe București - Ilfov.

Norme de siguranțăBineînțeles, testul de anduranță transformat în studiu de caz se va desfășura în condiții de siguranță absolută: Andrei va fi asistat de un copilot care va putea prelua oricând controlul asupra mașinii și să oprească la nevoie în condiții de siguranță. De asemenea, o mașină de siguranță va rula pe toată durata experimentului la o distanță de 200-400 de metri în fața mașinii conduse de Mitrașcă. Atât piloții acestei mașini, cât și copilotul lui Andrei Mitrașcă se vor schimba la fiecare 4-5 ore.

În cazul testului „Cursa de 48h”, Andrei va opri într-una dintre aceste patru situații: 1. Când va considera că nu mai poate continua fizic; 2. Când instructorul însoțitor din dreapta va considera că șoferul nu mai poate continua în condiții de siguranță; 3. Când rezultatele la testele de reacție și percepție, pe care șofeul cobai le va face din două în două ore, vor arăta o capacitate insuficientă pentru a continua; 4. Când medicul specialist va considera că acesta nu mai poate continua ”cursa”.

Monitorizat în permanențăSpecialiștii din domeniul medical vor monitoriza mișcările oculare, numărul de clipiri, direcția în care se îndreaptă privirea (indicatori măsurați cu dispozitivul de eye-tracking) tensiunea arterială, bătăile inimii, precum și capacitățile de reacție și de percepție sau modificări psihologice.

"Studiul pe care îl vom face nu este un test de anduranță, este un studiu de caz prin care ne propunem să culegem cât mai multe date care să ne arate ritmul în care scad capacitățile noastre pe măsură ce continuăm să conducem obosiți. Chiar dacă majoritatea instructorilor implicați sunt sportivi, nu încercăm să doborâm vreun record, ci dimpotrivă, dorim să arătăm că oboseala nu iartă pe nimeni. Nici chiar pe cei antrenați, pe cei care conduc din plăcere”, spune Andrei Mitrașcă.

48 de ore în care intri în "comă alcoolică"Potrivit statisticilor, oboseala la volan stă în spatele multora dintre accidentele rutiere, iar studiile arată că, după doar două ore de condus, capacitatea de reacție și de atenție a conducătorului auto este diminuată semnificativ. Cu toate acestea, conducătorii auto se avântă adesea la drumuri lungi, fie că sunt în interes de serviciu sau în interes personal, nu rare fiind situațiile în care parcurg drumuri mai lungi de 16-18 ore de mers fără odihnă corespunzătoare.

Conform studiilor, vigilența conducătorilor auto scade vertiginos după doar 8 ore de condus și ajunge ca după 24 de ore de nesomn să scadă până la a fi similară cu cea a unui subiect aflat în stare de ebrietate. După 48 de ore, aceasta ajunge similară cu cea a unui subiect aflat în comă alcoolică.

Recomandate:

Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna