(FOTO) Accident grav la Ștefan Vodă! O șoferiță din capitală și-a proiectat SUV-ul în poarta unei gospodării

De Pavel   |  7 Mai, 2019

Distribuie :

O șoferiță din capitală a ajuns la spital, după ce s-a izbit violent cu SUV-ul său într-un copac. Accidentul a avut loc în această după-amiază, în localitatea Olănești, din raionul Ștefan Vodă.

Mariana Bețivu, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, a declarat telefonic pentru Autoexpert.MD că în accident a fost implicat un automobil de marca Mazda CX5, la volanul căruia se deplasa cu viteză excesivă prin localitate, o șoferiță în vârstă de 29 de ani, din capitlă.

„Din cauza vitezei excesive, aceasta a pierdut controlul volanului și ajuns cu mașina într-un copac, iar ulterior automobilul s-a proiectat în poarta unei gospodării. Accidentul a avut loc ieri, 6 aprilie în jurul orei 13:20, pe strada centrală din localitate Olănești, raionul Ștefan Vodă. În urma impactului, automobilul a fost grav avariat, iar tânăra a fost transportată cu diverse traumatisme la spitalul raional Ștefan Vodă”, a comunicat Mariana Bețivu.

Poliția din Ștefan Vodă a pornit o anchetă pe acest caz, iar conform legislației în vigoare, tânăra riscă să se aleagă cu o amendă în mărime de 1500 de lei și 6 puncte de penalizare.

Este de menționat că, potrivit unor date ale Inspectoratului Național de Patrulare, pe parcursul a 48 ore pe traseele din țară au avut loc 13 accidente rutiere, soldate cu 17 persoane traumatizate și 2 decedate. Vinovați fiind în mare parte șoferii care au condus cu viteză excesivă și fără permise de conducere. Totodată, agenții de patrulare au depistat peste 20 de șoferi în stare de ebrietate, alții circa 300 au fost documentați pentru nerespectarea limitei de viteză, iar 9 conduceau fără permis.

Recomandate:

(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna