(FOTO) ANTA din nou a împărțit amenzi taximetriștilor și transportatorilor de mărfuri!

De Pavel   |  12 Mai, 2020

Distribuie :

În perioada 4 – 11 mai curent, respectând prevederile Dispoziției nr. 6 din 26 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova,  inspectorii Agenției au intensificat controlul autovehiculelor implicate în transportul rutier de bunuri indivizibile, tehnicii speciale, precum și a materialelor de construcție transportate de la furnizori către șantierele în construcție.

Astfel, în cadrul acțiunilor de control, 10 conducători auto s-au ales cu amenzi de până la 4.000 lei, prevăzute de art. 224 alin. (11) Cod contravenţional, pentru transportarea încărcăturilor fără deținerea autorizației speciale de transport (AST), pentru transporturile cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc limitele admise, totodată, fiind calculate și taxe de utilizare a drumurilor în mărime de 85.540 lei.

De asemenea, în contextul reluării procesului de deservire a unor rute regulate prin intermediul autogărilor, inspectorii au monitorizat transportul în regim de taxi care staționează pe teritoriile adiacente autogărilor, atât din mun. Chișinău, cât și din centrele raionale.  

Prin urmare, trei conducători auto au fost sancționați pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane în regim de taxi, fiind aplicate amenzi în mărime de 295 u.c., cu suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare conform prevederilor art. 4391 Cod contravenţional.

În acest sens, Agenția Națională Transport Auto avertizează operatorii de transport rutier de persoane în regim de taxi că, potrivit art.82 din Codul transporturilor rutiere nr. 150 din 17.07.2014, ” (1) autorităţile administraţiei publice locale, în contextul responsabilităţii faţă de buna organizare a activităţii de transport rutier în regim de taxi, emit decizii referitoare la locurile de aşteptare sau staţionare a taxiurilor.

(2) Este interzisă parcarea vehiculelor rutiere, inclusiv a celor ce activează în regim de taxi, pe o rază de 100 m de la autogări, cu excepția locurilor special amenajate pentru parcarea sau staționarea taxiurilor”.

Operatorii de transport rutier care nu se vor conforma cerințelor impuse de Codul transporturilor rutiere, riscă să fie sancționați conform legislației în vigoare.

Recomandate:

Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna