(FOTO) Un BMW M3 Touring a fost avariat la scurt timp după procurare!

De Inna   |  16 Februarie, 2023

Distribuie :

Un exemplar al noului model de performanță de la bavarezi a fost avariat la scurt timp de la procurare. Din imaginile publicate, putem concluziona că impactul a fost unul frontal. 

Primul BMW M3 Touring de serie a fost lansat pe piață abia la finalul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie a anului trecut. La distanță de doar două luni, un exemplar a fost deja avariat. Modelul de performanță a fost avariat pe străzile din Elveția.

Breakul l-a costat pe proprietar 130.000 de franci elvețieni sau aproximativ 131.000 de euro. Din nefericire, proprietarul nu a reușit să savureze din plin noul automobil, deoarece a suferit un accident rutier la un parcurs de doar 2.300 km. 

În urma accidentului, vedem că a avut de suferit doar partea frontală a automobilului. Au fost afectate capotul, bara de protecție, radiatorul, farurile, grilele radiatorului. Și aceste defecțiuni sunt doar cele vizibile, nu mai vorbim de defecțiunile tehnice. Potrivit spuselor proprietarului, motorul este perfect funcțional. Iar după accident, breakului a fost scos la vânzare pentru o sumă de circa 73.000 de euro. 

Reamintim că noul M3 pentru prima dată în istorie a obținut o versiune break de serie. Sportcarul de familie a obținut un motor de 510 CP, care dezvoltă 100 km/h în doar 3.6 secunde! 

Recomandate:

Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile - Photo
Noutăți
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile

După mai bine de doi ani de lucrări, podul rutier de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău este aproape gata. Potrivit responsabililor din cadrul companiei de construcții care gestionează proiectul, f

Inna
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark - Photo
Noutăți
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark

Land Rover își modernizează gama Discovery Sport, adăugând două niveluri de echipare noi și o serie de echipamente de ultimă generație. Noile versiuni, Metropolitan și Landmark, 

Inna
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna