(FOTO) Viitorul Mercedes-AMG E63 facelift, a fost surpins aproape decamuflat pe o stradă din Germania!

De Pavel   |  19 Mai, 2020

Distribuie :

Mercedes-Benz a dezvăluit oficial noul E-Class facelift în luna martie a acestui an. La mijlocul ciclului de viață, toate familia modelului a fost actualizată, inclusiv variantele: Sedan, Estate, All-Terrain și cea mai modestă versiune de performanță AMG E53.

Cu toate acestea, fanii constructorului din Stuttgart sunt în așteptarea adevăratului sedan potent, AMG E63, care potrivit unor surse neoficiale, va fi prezentat până la sfârșitul anului 2020.

Recent AMG E63 facelift, a fost surprins pe o stradă din Germania, parcat pe marginea carosabilului printe alte mașini civile. Acesta avea camuflată doar partea frontală, astfel ca să ascundă grila radiatorului care probabil va fi remodelată și bara de protecție.

În această ordine de idei, în imaginile făcute publice observăm că modelul actualizat primește o caroserie cu aripi evazate la posterior, jante cu diametrul de 20 inch, dar și un difuzor agresiv care integrează sistemul de eșapament cu patru terminații.

Se presupune că noul Mercedes-AMG E63 facelift, va păstra în continuare motorul V8 Bi-turbo de 4.0 litri volum, dar care probabil va oferi cifre dinamice mai bune și un randament sporit.

Recomandate:

Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna