Franța trage linie. Dacă depășești limita de viteză, ajungi la închisoare

De Inna   |  29 Decembrie, 2025

Distribuie :

Autoritățile franceze au înăsprit semnificativ legislația rutieră, introducând pedepse penale pentru șoferii care circulă cu mult peste limita legală. De curând, depășirea vitezei maxime admise cu cel puțin 50 km/h nu mai este tratată doar ca o abatere contravențională, ci poate atrage o condamnare privativă de libertate.

Noile reguli, publicate recent în Monitorul Oficial al Franței, prevăd posibilitatea unei pedepse de până la trei luni de închisoare pentru această faptă. În plus, conducătorii auto prinși cu asemenea excese de viteză riscă o sancțiune financiară consistentă, care poate ajunge la 3.750 de euro.

Anterior modificării legislative, astfel de cazuri erau sancționate exclusiv prin amendă, în valoare de 1.500 de euro, și prin retragerea a șase puncte din permisul de conducere. Fapta devenea infracțiune doar în situația repetării. În prezent, însă, abaterea este considerată infracțiune din prima încălcare și va fi consemnată în cazierul judiciar al șoferului.

Datele oficiale arată amploarea problemei: în cursul anului 2024, peste 63.000 de conducători auto au fost depistați circulând cu mai mult de 50 km/h peste limita legală. În același interval, autoritățile franceze au raportat 3.190 de decese pe drumurile publice, multe dintre ele fiind asociate vitezei excesive.

Statul francez își propune să reducă numărul accidentelor grave și să transmită un mesaj clar privind toleranța zero față de comportamentul periculos în trafic.

Recomandate:

Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna