Grupul Volkswagen susține că criza de semiconductori va continua până în 2024

De Inna   |  22 Septembrie, 2022

Distribuie :

Grupul Volkswagen, sau mai bine spus reprezentanții acestuia sunt de părerea că criza de semiconductori va continua încă până în anul 2024. Până și întreruperile de producție cauzate de lipsa de componente vor deveni dese și obișnuite. 

Criza mondială de semiconductori, cauzată inițial de pandemie, nu va lua sfârșit nici în acest an. Un alt catalizator s-a dovedit a fi invazia Federației Ruse în Ucraina. Acum criza a crescut la un alt nivel. 

Murat Aksel, șeful de achiziții Volkswagen, a declarat într-un interviu că situația geopolitică instabilă va aduce dificultăți cu privire la furnizarea de piese esențiale. Mai mult decât atât, el spune că întreruperile cauzate de această criză vor deveni dese și obișnuite, iar constructorul trebuie să se adapteze corespunzător acestor provocări.

"Odată cu noile probleme geopolitice, lucrurile vor deveni și mai complicate, iar provocarea va fi mai mare. Investițiile pentru o capacitate nouă sunt pe drumul cel bun, dar probabil că va exista un deficit structural în privința semiconductorilor inclusiv în 2023", a menționat Murat Aksel. 

Pentru a face față tuturor provocărilor în ceea ce ține de semiconductori, Grupul Volkswagen intenționează să-și reducă în mod semnificativ dependența față de marii producători de semiconductori din Coreea de Sud. 

 

Recomandate:

Toyota a prezentat Corolla Cross facelift, care vine cu un design actualizat, dotări high-tech și versiunea GR Sport - Photo
Noutăți
Toyota a prezentat Corolla Cross facelift, care vine cu un design actualizat, dotări high-tech și versiunea GR Sport

Toyota a dezvăluit versiunea restilizată a SUV-ului său compact, Corolla Cross, care va debuta comercial în Europa, în vara anului curent. Noul Corolla Cross facelift aduce îmbunătăț

Inna
Noua generație BMW X7 va debuta în 2027 și va include pentru prima dată o versiune electrică - Photo
Noutăți
Noua generație BMW X7 va debuta în 2027 și va include pentru prima dată o versiune electrică

BMW a anunțat oficial că va introduce o generație complet nouă a SUV-ului său de top, X7, în anul 2027. Informația a fost confirmată în cadrul unei prezentări financiare pentru primul trim

Inna
Restricții de circulație în sectorul Botanica. Poliția avertizează șoferii - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Botanica. Poliția avertizează șoferii

Traficul rutier va fi restricționat, parțial, pe strada Hristo Botev. Măsura va fi valabilă în perioada 08 - 30 mai curent, potrivit Poliției. Potrivit dispoziției emise de Primăria mun

Inna