IGSU vine cu o reacție oficială, privind accidentul de pe str. Vasile Alecsandri

De Inna   |  8 Decembrie, 2021

Distribuie :

Conform informațiilor oficiale oferite de către Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență, într-un final, în accident au fost implicate 15 automobile, iar trei persoane au fost rănite. Apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:30. 

După recepționarea apelului telefonic, la fața locului au intervenit trei echipe de pompieri și salvatori. Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că autobuzul parcat fără pasageri și șofer a început mișcarea în spate, pe o distanță de 300 de metri, după ce a tamponat 15 autovehicule.

În urma impactului, au avut de suferit și trei persoane care se aflau în preajmă, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. 

Salvatorii au fost nevoiți să efectueze decuplarea bornelor la trei autovehicule afectate și au intervenit pentru stingerea unui vehicul implicat în accident. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de către oamenii legii. 

Recomandate:

Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna