În Chişinău vor apărea primile 2500 de locuri de parcare. Află când va avea loc acest lucru!

De Redactor AE   |  10 August, 2015

Distribuie :

Postul de televiziune local, Publika.md ne informează despre faptul că primăria Chişinăului a iniţiat un concurs internaţional pentru desemnarea companiei care va amenaja locuri de parcare cu plată în centrul istoric al Chişinăului. Antreprenorii pot depune deja cererile, iar documentele vor fi primite de către autorităţile municipale până în data de 28 septembrie, după care va fi organizată licitaţia. 

Pentru început, se planifică amenajarea a 2.500 de locuri de parcare cu plată. Pentru a beneficia de serviciile oferite, proprietarii de automobile vor avea de achitat o taxă de la patru până la 10 lei pentru fiecare oră, plată care se va efectua la terminale speciale. Compania urmează să-şi asume cheltuielile pentru construcţia locurilor de parcare, iar terenul va fi oferit de Primărie.

În prima etapă a proiectului, vor fi amenajate parcări pe bulevardele Constantin Negruzzi şi Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar şi pe străzile 31 august 1989, Tighina, Alexandru cel Bun, Vasile Alecsandri, Puşkin şi Bănulescu-Bodoni.

Ulterior, parcările vor fi extinse şi pe străzile Mihai Viteazul, Ismail, Alexei Mateevici şi Albişoara. Contractul public-privat va fi încheiat pentru o perioadă de 25 de ani, iar, în total, ar putea fi amenajate 25.000 de locuri de parcare.

sursa: publika.mdfoto: diez.md

Recomandate:

Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna