În Crimeea se lucrează intensiv asupra dezvoltării versiunii electrice pentru UAZ Buhanka

De Inna   |  9 Ianuarie, 2023

Distribuie :

UAZ-452 sau cunoscut și ca Buhanka, este unul dintre cele mai vechi automobile din lume care încă se produc. Iar versiunea electrică a modelului a fost gândită încă în perioada anilor 1970, însă tentativa nu a avut succes. 

În Crimeea a fost dat startul lucrările în ceea ce ține de electrificarea microbuzului rusesc UAZ Buhanka. Noua versiune ar urma să fie prezentată în vara acestui an. Apropo, versiunea electrică va fi dezvoltată de către întreprinderea "Elkafa", care a semnat un acord cu UAZ. În urma acordului, compania va ajuta la dezvoltarea și furnizarea mașinilor fără motoare. 

Seria de teste necesară va începe deja în primăvara acestui an, care apropo se vor desfășura tot în Crimeea. Să ne așteptăm oare la fotografii spion cu Buhanka camuflată? Ulterior, se planifică conversia versiunilor standarte în cele pur electrice și asamblarea acestora în ediții mici. De asemenea, se propune și comercializarea kit-urilor cu ajutorul cărora proprietarii vor putea realiza conversia într-un vehicul electric în mod independent. 

Despre detaliile tehnice ale versiunii pur electrice încă nu s-a vorbit nimic, însă este ferm că construcția arhaică a automobilului nu poate menține o baterie mare. Reamintim că UAZ-452 este în utilizare încă din anul 1965. Iar la momentul actual, microbuzul nu mai face față cerințelor de siguranță, mai mult decât atât, rușii au început să-l doteze cu motoare învechite, a căror standart de emisie este Euro 0. 

 

Recomandate:

Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser - Photo
Noutăți
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser

Rolls-Royce a dezvăluit Phantom Arabesque, un model unicat creat în Dubai pentru un client din Orientul Mijlociu. Limuzina impresionează printr-o capotă gravată cu laser, o premieră absolut

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață - Photo
Sociale
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață

Începând cu astăzi, 12 februarie și până mâine, 13 februarie, vom avea vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo. Avertizar

Inna