Începând cu luna iulie, toate mașinile noi comercializate în UE, vor fi dotate cu cutii negre

De Inna   |  30 Ianuarie, 2024

Distribuie :

Din iulie 2024, toate autovehiculele noi comercializate în Uniunea Europeană vor fi obligate să fie echipate cu dispozitive Event Data Recorder (EDR), cunoscute sub numele de "cutii negre", pentru a facilita investigațiile privind circumstanțele unui accident.

Similar cu dispozitivele prezente în avioanele de linie încă din anii '60, Comisia Europeană a decis să extindă utilizarea acestor EDR-uri și la vehiculele rutiere. Toate autoturismele noi cu până la 9 locuri și vehiculele comerciale cu o greutate de până la 3.500 de kilograme, vândute începând cu iulie 2024, vor fi echipate cu aceste cutii negre din fabrică.

Conform regulamentelor stabilite de Comisia Europeană, EDR-urile vor înregistra și stoca diverse informații, inclusiv viteza, frânarea, poziția pe drum (inclusiv înclinarea), și reacția sistemelor de siguranță. De asemenea, vor analiza dacă sistemul de apelare de urgență a fost activat în caz de accident. Înregistrarea va începe cu 5 secunde înainte de impact și se va opri la 0.3 secunde după eveniment. Cutiile negre vor conține și informații despre marca și modelul vehiculului implicat în accident, precum și echipamentul acestuia.

Un aspect important al acestor dispozitive este că nu pot fi dezactivate sau oprite sub nicio formă. Ele se activează automat atunci când airbag-urile și sistemele de pretensionare a centurilor de siguranță sunt declanșate în caz de impact. EDR-urile vor fi integrate în interiorul airbag-urilor și se vor activa și atunci când se detectează mișcarea capotei în timpul deplasării sau când schimbarea de viteză laterală sau pe lungime depășește 8 km/h într-un interval de 0.15 secunde.

Informațiile colectate și stocate de EDR vor fi proprietatea șoferului sau proprietarului vehiculului, rămânând anonime. Ultimele 4 cifre ale seriei VIN a mașinii nu vor fi reținute. Orice altă informație care ar putea dezvălui identitatea șoferului nu va fi înregistrată sau stocată.

Accesul la date va fi permis doar autorităților competente, care vor putea obține informațiile prin intermediul interfeței On-Board Diagnostics (OBD). În cazul deteriorării portului OBD, extragerea informațiilor va trebui realizată direct din EDR. Aceste măsuri au fost adoptate pentru a facilita investigațiile și determinarea cauzelor accidentelor într-un mod mai eficient și precis.

Recomandate:

Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna