INP intenţionează să aplice noi practici europene pentru a reduce numărul accidentelor!

De Redactor AE   |  8 Februarie, 2016

Distribuie :

Una dintre prioritățile Inspectoratului Național de Patrulare este prevenirea accidentelor rutiere și informarea participanților la trafic despre riscurile la care se expun, atunci când încalcă regulile de circulație.

 Chiar dacă ultimele statistici atestă o diminuare continuă a numărului accidentelor rutiere, de multe ori participanții la trafic ignoră cerințele polițiștilor, neglijându-și viața. În contextul în care viteza și consumul de alcool rămân a fi  principalele cauze ale producerii tragediilor pe trasee, INP demarează, sub egida Ministerului Afacerilor Interne un șir de măsuri de prevenire menite să disciplineze conducătorii auto.

 

Pentru a se ajunge mai eficient la conștiința cetățenilor, INP a decis să implementeze mai multe practici polițienești europene și o abordare nouă în raport cu conducătorii auto. Echipajele de patrulare vor fi dotate cu utilajul necesar pentru depistarea încălcărilor, iar inspectorii de patrulare vor aplica metode noi în activitate.

 

Poliția de patrulare îndeamnă participanții la trafic să fie receptivi și cooperanți cu oamenii legii, conștienți că măsurile întreprinse de poliție sunt pentru siguranța lor și că scopul angajaților INP nu este aplicarea amenzilor, dar apropierea de cetățeni, pentru ca împreună să reușim reducerea numărului accidentelor rutiere și a victimelor acestora. Activitățile vor fi desfășurate cu regularitate, pe parcursul întregului an, în dependență de frecvența accidentelor rutiere și comportamentul participanților la trafic.

 

Odată cu finalizarea măsurilor, INP va reveni cu detalii și rezultatele acestora.

sursa: igp.gov.md

Recomandate:

Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna