Kia Stinger ar putea fi scos din producție anul viitor!

De Inna   |  23 Octombrie, 2022

Distribuie :

Potrivit ultimilor informații, lansate chiar de reprezentanții din Coreea de Sud, afirmă că producția modelului Kia Stinger ar putea lua sfârșit în luna aprilie a anului viitor. Motivul ar fi nivelul vânzărilor care nu a fost conform așteptărilor. 

Kia Sportage a fost lansat încă în anul 2017. Odată cu lansarea acestuia, automobilul a obținut multe laude de la jurnaliștii din domeniu. Din nefericire, modelul nu a putut înregistra același succes și în rândul clienților. Asta se întâmplă în ciuda tuturor schimbărilor aduse modelului de către inginerii Kia. Aici vorbim chiar și despre lansarea unei versiuni facelift, prin intermediul căreia a fost crescută puterea motorului. 

Prin urmare, viitorului lui Kia Stinger este unul incert. Până și o publicație din Coreea de Sud afirmă că acest model va ieși din producție în luna aprilie din 2023. Marca asiatică încă nu a oferit un comentariu cu privire la această situație. 

Motivul principal al părăsirii liniei de asamblare ar fi cererea slabă din partea clienților, inclusiv pe piața locală. De exemplu în luna septembrie, Kia a reușit să vândă doar 1.499 de exemplare Stinger în Coreea de Sud. 

Recomandate:

Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna