Lamborghini Urus Concept

De AutoExpert   |  23 Aprilie, 2012

Distribuie :

Lamborghini Urus Concept

Iată-l! Va fi cel mai puternic, cel mai sportiv şi cel mai extravagant SUV de lux. Lamborghini Urus ni se prezintă deocamdată sub forma unui concept la Beijing 2012, dar e destul de clar că modelul de serie va arăta similar.

Cu siguranţă, potenţialii clienţi ai lui Lamborghini Urus se bucură că italienii nu au dat undă verde coupe-ului cu patru uşi Estoque, deoarece noul Lamborghini Urus are toate şansele să devină super-vedeta segmentului SUV-urilor de lux.

Ca design, conceptul Lamborghini Urus putem spune că întrece aşteptările, deoarece reuşeşte să păstreze caracteristicile şi detaliile actualelor modele Lamborghini într-un pachet dinamic şi care sugerează potenţă 4x4. Chiar dacă prin anii '80 a mai existat un monstruos Lambo de teren, celebrul LM002, Urus poate fi considerat fără dubii primul SUV Lamborghini.

Aspectul lui Lamborghini Urus mizează pe muchii foarte clare, tăioase şi care îi imprimă maşinii o agresivitate de-a dreptul futuristă. Unii ar putea fi deranjaţi de stilul prea angular, dar acest lucru pur şi simplu integrează Urus în familia Lambo, alături de Gallardo şi Aventador.

Alura de SUV coupe a lui Urus este chiar mai pronunţată decât în cazul fiţei momentului, Range Rover Evoque, suprafaţa vitrată redusă şi muchia laterală ascendentă, împreună cu bosajul exagerat al roţii spate disimulând suficient de bine a doua pereche de portiere. De asemenea, plafonul puternic plonjat şi luneta mai orizontală accentuează impresia de coupe a lui Urus, care arată chiar mai compact decât lungimea reală de 4,99 metri.

Dacă în faţă cele două prize de aer rectangulare îi conferă lui Lamborghini Urus un aer de-a dreptul terifiant,spatele este dominat de un difuzor generos, flancat de două perechi de evacuări rectangulare foarte sportive, care fac o combinaţie detonantă cu stopurile extrem de înguste. Mai adăugăm la meniu jantele sportive de nu mai puţin de 24 inch sau prizele de pe aripile faţă şi deja se preconizează un mare succes pentru noul SUV sportiv Urus.

Mai ales că italienii nu au de gând să facă rabat de la caracterul sportiv, care înseamnă în primul rând putere:motorul de sub capota modelului de serie, preconizat a fi lansat pe piaţă în anul 2015, va dezvolta cel puţin 600 CP, iar tracţiunea va fi integrală permanentă. Pentru moment, oficialii nu clarifică problema propulsiei: va fi vorba de un V10 sau V12 convenţional sau de un sistem hibrid? Oricum ar fi, ni se promite că Urus va avea emisii CO2 scăzute pentru un SUV de acest calibru.

De asemenea, oficialii sunt destul de vagi şi în ce priveşte materialele utilizate în construcţia caroseriei, despre care anunţă că va fi cu peste 100 kg decât dacă s-ar fi folosit oţelul obişnuit, dar şi mult mai rigidă, iar coeficientul aerodinamic va stabili noi standarde în segment. Suspensia va avea înălţimea reglabilă electronic, aşa încât Lamborghini Urus promite şi capacităţi de trecere în afara asfaltului, iar spoilerul frontal este şi el reglabil, pentru a-i conferi maşinii stabilitate la viteze mari - se estimează că Urus va depăşi 300 km/h.

Interiorul lui Lamborghini Urus continuă tema muchiilor proeminente, oferind patru locuri sportive şi o ambianţă rece. În ce priveşte conceptul expus la Beijing 2012, finisarea habitaclului surprinde prin utilizarea cu multă generozitate a inserţiilor de polimer ranforsat cu fibră de carbon, o tehnologie care se pare că va fi disponibilă şi pe modelul de serie.

Ca aspect, interiorul lui Lamborghini Urus mizează pe minimalism şi simetrie, cu un puternic caracter racing, volanul fiind flancat de două padele uriaşe, iar tabloul de bord având instrumente digitale. Consola centrală este dominată de un display tactil vertical, iar comanda cutiei de viteze automate cu dublu-ambreiaj se realizează de la un joy-stick high-tech.

De notat şi scaunele cu un aspect futurist, dar care sunt realizate din fibră de carbon, înglobând o nouă tehnologie: Forged Composite. Evident, scaunele sunt acoperite cu o tapiţerie din piele specială şi au o formă ergonomică, asigurând atât confort, cât şi o poziţie proprie maşinilor sport, pentru toţi cei patru ocupanţi ai maşinii. Dacă offroaderul LM002 a fost produs în doar 300 de exemplare, în cazul lui Lamborghini Urus se mizează pe o producţie de zece ori mai mare anual: adică un volum de minimum 3.000 de exemplare pe an. Ceea ce ar însemna triplarea producţiei de maşini Lamborghini începând din 2015.

Preţul de bază pentru Lamborghini Urus se estimează că va fi în jur de 200.000 euro, principalele pieţe vizate fiind SUA (cu peste 50% din vânzări), Marea Britanie, Germania, Rusia, Orientul Mijlociu şi, evident, China. Având în vedere că, principial, o mare parte din platforma tehnică a lui Lamborghini Urus va fi comună cu a lui Porsche Cayenne, Volkswagen Touareg, a noului Audi Q7 şi a viitorului SUV de lux Bentley, devine clar că planurile grupului Volkswagen de a rentabiliza la maximum brandul Lamborghini vor deveni realitate foarte curând.

Recomandate:

Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road - Photo
Noutăți
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road

Constructorul japonez a publicat o nouă imagine oficială care scoate în evidență un element inspirat din modelele Pajero de odinioară, reinterpretat cu tehnologie modernă.Cu câteva lun

Inna
BMW dezvăluie ultimul indiciu înaintea lansării noului X5, care va adopta o semnătură luminoasă inedită - Photo
Noutăți
BMW dezvăluie ultimul indiciu înaintea lansării noului X5, care va adopta o semnătură luminoasă inedită

Constructorul german a publicat un nou teaser care oferă cea mai clară privire de până acum asupra designului frontal al noului X5. Imaginea confirmă că SUV-ul va adopta noul limbaj estetic al m

Inna
Criza carburanților în Rusia, din ce în ce mai resimțită. Restricțiile la alimentare se extind, iar transportatorii majorează tarifele - Photo
Noutăți
Criza carburanților în Rusia, din ce în ce mai resimțită. Restricțiile la alimentare se extind, iar transportatorii majorează tarifele

Deficitul de carburanți din Rusia continuă să se agraveze, iar autoritățile introduc restricții tot mai dure privind alimentarea vehiculelor. În mai multe regiuni, vânzarea benzinei este l

Inna
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului - Photo
Noutăți
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului

Potrivit unui oficial al companiei, viitorul MX-5 ar putea fi ultimul care va păstra un motor cu ardere internă. Mazda continuă dezvoltarea noii generații MX-5, însă lansarea modelului este aște

Inna
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme - Photo
Sociale
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme

Un locuitor al R. Moldova a surprins imagini de pe traseul Bălți–Chișinău, cunoscut și drept „betonca”, unde, din cauza temperaturilor extreme, mai multe dale de beton s-au ridicat p

Inna
UE alocă 270 de milioane de euro pentru reparația drumului Chișinău-Comrat. Cât vor dura lucrările - Photo
Sociale
UE alocă 270 de milioane de euro pentru reparația drumului Chișinău-Comrat. Cât vor dura lucrările

Drumul care leagă Chișinăul de municipiul Comrat va fi reparat capital. Tronsonul, cu o lungime de 65 de kilometri, face parte din traseul strategic care duce spre Vama Giurgiulești, la granița cu Rom

Inna