Logo-ul Mercedes-Benz celebrează 100 de ani!

De Inna   |  8 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Constructorul german de automobile are motiv de sărbătoare! Pe 5 noiembrie 1921 acesta a fost patentat pentru prima dată. 

Mercedes-Benz este recunoscut cu ușurință datorită logo-ului său laconic și clasic în același timp. În urmă cu 100 de ani, emblema (așa cum o știm în ziua de azi) a fost înregistrată de Daimler-Motoren-Gesellschaft. Dar, steaua în trei colțuri, fără cerc, are legătură directă cu fondatorul companiei, Gotlieb Daimler, și de fiii săi, care, după moartea lui au hotărât să folosească această figură geometrică ca emblemă.

Măsura, sau mai bine spus decizia, a fost luată în raport cu viziunea fondatorului companiei în raport cu motorizarea vehiculelor de pe uscat, de pe apă și din aer. 

Logo-ul respectiv a fost patentat pe 24 iunie 1909. Iar câteva săptămâni mai târziu, Benz & Cie, competitor al Daimler la acea vreme, înregistra la rândul său o emblemă proprie: numele "Benz" încadrat de o coroană de lauri.

Ulterior, după fuzionarea celor două companii, logo-urile au fost combinate și s-a născut cel cu stea în trei colțuri, încadrată de o coroană de lauri. Tot atunci, Daimler a ales numele Mercedes, folosit de austriacul Emil Jellinek, care concura (pentru marca germană) sub acest nume în onoarea fiicei lui.

 

Recomandate:

Vânzările globale de mașini electrice cresc cu 27% în primele șapte luni din anul curent - Photo
Noutăți
Vânzările globale de mașini electrice cresc cu 27% în primele șapte luni din anul curent

Conform unui raport publicat de compania de analiză RHO Motion, piața auto electrică continuă să crească într-un ritm accelerat. În intervalul ianuarie - iulie curent, livrările de ma

Inna
(FOTO) Lexus Sport Concept, prezentat la Monterey. Este preludiul viitorului supercar LFR - Photo
Noutăți
(FOTO) Lexus Sport Concept, prezentat la Monterey. Este preludiul viitorului supercar LFR

Lexus a atras toate privirile la Monterey Car Week odată cu prezentarea noului Sport Concept, un prototip care oferă primele indicii clare despre designul și tehnologia viitorului supercar al măr

Inna
(FOTO) Mahindra BE 6 Batman Edition, primul „Batmobil oficial” de serie, lansat în India - Photo
Noutăți
(FOTO) Mahindra BE 6 Batman Edition, primul „Batmobil oficial” de serie, lansat în India

Mahindra a prezentat în premieră mondială ceea ce numește primul Batmobil oficial disponibil pe piață. Este un model electric exclusivist, realizat în doar 300 de exemplare și comerci

Inna
Mașină furată, descoperită la vama Albița. Un bărbat cu dublă cetățenie este cercetat pentru tăinuire - Photo
Sociale
Mașină furată, descoperită la vama Albița. Un bărbat cu dublă cetățenie este cercetat pentru tăinuire

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Albița au identificat și reținut un autoturism semnalat ca fiind furat, în timpul unui control de rutină efectuat pe 17 august curent, &ic

Inna
Lamborghini Fenomeno este noul hypercar V12 hibrid, limitat la doar 29 de unități - Photo
Noutăți
Lamborghini Fenomeno este noul hypercar V12 hibrid, limitat la doar 29 de unități

Lamborghini și-a extins colecția exclusivistă de modele de serie limitată prin lansarea Fenomeno, cel mai puternic automobil cu motor V12 din istoria mărcii din Sant'Agata Bolognese.De-a

Inna
Poliția Republicii Moldova digitalizează procesele-verbale. Amenzile electronice sunt eliberate direct pe teren - Photo
Noutăți
Poliția Republicii Moldova digitalizează procesele-verbale. Amenzile electronice sunt eliberate direct pe teren

Poliția Republicii Moldova a anunțat implementarea unui nou sistem digital care permite întocmirea proceselor-verbale în format electronic, direct la fața locului. Această modernizare are

Inna