"Mă numesc Ford Mustang şi am nu mai puţin de 800 cai putere sub capotă"

De Redactor AE   |  20 Aprilie, 2017

Distribuie :

Dacă ar putea vorbi maşinile, cu siguranţă că s-ar lăuda fiecare cu ce poate. Mustang-ul din imagini are şi el cu ce. Pe lângă look-ul foarte agresiv şi bodykit-ul superb, gt-ul ascunde şi un număr de 800 cai putere!

Proiectul denumit Sutton CS800 va fi prezentat oficial în Monaco, în cadrul evenimentului Top Marques, iar proprietarul este compania Sutton Bespoke, un atelier de tuning din Anglia. Simbolul clasei muscle, Mustang-ul, a cam pierdut din poziţii în ultimii ani, mai ales în faţa celor de la Dodge care au lansat ediţiile SRT Hellcat şi acum Demon. Însă pentru cei fideli mărcii, întotdeauna există cale de atac.

Englezii fac parte din rândul opoziţiei şi nu renunţă prea uşor la Mustang, iar pentru a-şi demonstra loialitatea, s-au pus pe tunat poneiul. Astfel au apărut o mulţime de elemente aftermarket, componente ale bodykit-ului aerodinamic, fabricate din fibră de carbon, o capotă asemănătoare cu cea a versiunii Super Snake, o priză de aer supradimensionată şi un set de jante din aliaj.

La interior domină inserţiile din fibră de carbon, asistate de scaunele sport Recaro şi emblema tunerului britanic. Dar bine că cel mai atractiv este motorul V8 de 5.0 litri care a primit un kit de performanţă Stage 2 ce include superchargerul Whipple, injectoare noi, catalizatoare cu debit mărit, o admisie mai mare şi un sistem de evacuare activ cu patru ieşiri. Ford-ul Mustang a primit deasemenea şi o suspensie ajustabilă pe 3 nivele.

Maşina are acum 800 de cai putere însă nu cunoaştem alte cifre legate de performanţe. Vă putem comunica însă preţul de vânzare, care se ridică la 77.500 de euro.

Recomandate:

Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna