Mai mult de 200 de poduri se află în stare nesatisfăcătoare. Cum comentează acest lucru ASD

De Inna   |  21 Ianuarie, 2022

Distribuie :

203 poduri care se află pe teritoriul Republicii Moldova, se află într-o stare nesatisfăcătoare. Acestea sunt în gestiunea Administrației de Stat a Drumurilor, care a elaborat o tipizare a podurilor în funcție de starea tehnică a acestora. 

În total, Administrația de Stat a Drumurilor gestionează 870 de poduri poziționate pe drumurile publice naționale, a căror lungime totală constituie circa 21 de kilometri.

Astfel, conform stării tehnice în care se află acestea, nesatisfăcătoare sunt 203 poduri, satisfăcătoare 326, iar în stare bună  – 341 de poduri. ASD menționează că podurile care sunt clasate în stare nesatisfăcătoare, urmează a fi prioritizate în programe de elaborare a expertizelor tehnice, ulterior în programe de elaborare a soluțiilor de proiect privind reparația capitală. Pentru cele în stare bună și satisfăcătoare sunt efectuate în permanență lucrări de întreținere curentă și periodică.

La momentul actual, sunt în reparație 34 de poduri, lucrările fiind executate din mijloacele financiare ale fondului rutier. De asemenea sunt în proces de reabilitare 59 de poduri în cadrul proiectelor de reabilitare a drumurilor naționale finanțate din surse externe. Durata de executare a lucrărilor este multianuală,  în funcție de complexitatea și lungimea traseelor contractate.

Recomandate:

Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna