Media emisiilor nocive a automobilelor vândute în Europa a crescut la 122 g/km! De vină sunt SUV-urile

De Pavel   |  30 Iunie, 2020

Distribuie :

Chiar dacă industria auto devine cu fiecare an mai ecologică și dezvoltă mai multe mașini electrice cu zero emisii nocive, se pare că în realitate situația nu e chiar atât de bună. Începând cu anul 2017, se înregistreazî o ușoară creștere a emisiilor medii de dioxid de carbon, în ciuda eforturilor de promovare a vehiculelor electrificate.

Datele provizorii făcute publice de Agenția Europeană de Mediu (EEA), arată pentru anul 2019 o ușoară creștere în contextul în care emisiile medii au fost de 122.4 grame de dioxid de carbon pe kilometru. Valoarea se află încă sub pragul de 130 grame stabilit pentru anul 2019, însă mult peste obiectivul Uniunii Europene, care are scopul de a ajunge la o medie nu mai mare de 95 grame începând din acest an.

Totodată, EEA spune că emisiile de dioxid de carbon ale mașinilor diesel sunt practic similare cu cele ale vehiculelor cu motoare pe benzină, 127 grame comparativ cu 127,6 grame. 

În această ordine de idei, EEA menționează în raport două cauze principale care au făcut ca emisiile de dioxid de carbon să fie în creștere. În primul rând, 38% dintre mașinile vândute în Europa în 2019 au fost SUV-uri, iar acestea au avut emisii medii de 134 de grame, comparativ cu emisiile medii de 123 de grame înregistrate de celelalte segmente, iar în al doilea rând, masa noilor modele a crescut cu circa 30 de kilograme în 2019 comparativ cu 2018 în toate segmentele de pe piață, atât pentru diesel, cât și pentru benzină, ceea ce a dus iarăși la o creștere a emisiilor.

Totodată, o altă explicație care vizează creșterea emisiilor medii este că, oferta de modele  echipate cu moatoare diesel a scăzut semnificativ în Europa anul trecut, în special în cazul modelelor de oraș, subcompacte și compacte.

Datele făcute publice de EEA sunt valabile pentru toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, la care se adaugă datele din Marea Britanie, Islanda și Norvegia.

Recomandate:

Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme - Photo
Sociale
Plăcile de beton de pe traseul Bălți-Chișinău, s-au ridicat din cauza temperaturilor extreme

Un locuitor al R. Moldova a surprins imagini de pe traseul Bălți–Chișinău, cunoscut și drept „betonca”, unde, din cauza temperaturilor extreme, mai multe dale de beton s-au ridicat p

Inna
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului - Photo
Noutăți
Viitoarea Mazda MX-5 ar putea marca sfârșitul unei ere. Legendarul roadster ar putea avea ultimul motor termic din istoria modelului

Potrivit unui oficial al companiei, viitorul MX-5 ar putea fi ultimul care va păstra un motor cu ardere internă. Mazda continuă dezvoltarea noii generații MX-5, însă lansarea modelului este aște

Inna
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road - Photo
Noutăți
Mitsubishi dezvăluie un nou detaliu al viitorului Pajero. SUV-ul revine cu un ecran dedicat aventurilor în off-road

Constructorul japonez a publicat o nouă imagine oficială care scoate în evidență un element inspirat din modelele Pajero de odinioară, reinterpretat cu tehnologie modernă.Cu câteva lun

Inna