Mercedes-Benz SLS AMG Roadster Supercharged

De AutoExpert   |  13 Iulie, 2012

Distribuie :

Mercedes-Benz SLS AMG Roadster Supercharged

Oricât de ciudat ar părea, Vath, o firmă de tuning bavareză, a modificat noul Mercedes-Benz SLS AMG Roadster, iar rezultatul este unul uimitor.

Un tuner bavarez să modifice un Mercedes este o blasfemie? În mod sigur nu, pentru că rezultatul este un adevărat dar de la zeii tuning-ului. Asta dacă ar exista aşa ceva...

Nu mulţi pot spune că Mercedes SLS AMG Roadster duce lipsă de putere, cei 563 CP dezvoltaţi pe motorul V8 de 6,2 litri fiind mai mult decât suficienţi pentru aproape oricine. Dar nu şi pentru Vath, care consideră că nu există "prea multă putere".

Pentru început, tunerul bavarez a montat un compresor mecanic, un sistem de evacuare mai performant şi o unitate de comandă a motorului upgradată. Aceste modificări aduc puterea motorului la valoarea de 691 CP şi 850 Nm, suficient pentru a propulsa modelul german de la 0 la 100 km/h în doar 3,6 secunde. De asemenea, viteza maximă a suferit o creştere cu 13 km/h, valoarea totală ajungând la 330 km/h.

Mercedes SLS AMG Roadster a primit o suspensie nouă, jante de 20 de inch şi un sistem de mărire a gărzii la sol, Air Ride Control. Din punct de vedere al design-ului, modelul din Stuttgart a fost "decorat" cu un eleron de mici dimensiuni, praguri noi şi un difuzor de aer, toate fabricate din fibră de carbon. Preţul pentru acest pachet este de 85.130 euro.

Recomandate:

Grevă la fabricile Ford din Germania. Mii de locuri de muncă, în pericol pe fondul tranziției spre vehicule electrice - Photo
Noutăți
Grevă la fabricile Ford din Germania. Mii de locuri de muncă, în pericol pe fondul tranziției spre vehicule electrice

Două dintre uzinele Ford situate în vestul Germaniei se pregătesc pentru o grevă majoră, conform declarațiilor făcute de liderul consiliului de administrație al companiei.Decizia vine î

Inna
Permisele auto din Moldova și Letonia vor fi recunoscute reciproc. Acordul - semnat între guverne - Photo
Sociale
Permisele auto din Moldova și Letonia vor fi recunoscute reciproc. Acordul - semnat între guverne

Guvernul Republicii Moldova a dat undă verde semnării unui acord bilateral cu Letonia care prevede recunoașterea și echivalarea permiselor de conducere emise în cele două state. Măsura va permit

Inna