Nissan prezintă Pathfinder şi Navara după facelift

De AutoExpert   |  22 Februarie, 2010

Distribuie :

Nissan prezintă Pathfinder şi Navara după facelift



Cu ocazia Salonului Auto Geneva 2010, Nissan va prezenta şi versiunile facelift ale lui Pathfinder şi Navara.  Nissan Pathfinder şi Navara facelift aduc modificări destul de mici la nivel exterior, doar grila frontală, mai impozantă, în spiritul celei de pe noul Nissan Patrol, indicând ceva nou.
Cei care chiar cunosc modelele în detaliu vor mai remarca spoilerele frontale şi stopurile uşor redesenate, precum şi jantele cu un nou design sau noua gamă coloristică pentru caroserie. La interior, consola centrală este uşor redesenată, dar se remarcă o îmbunătăţire semnificativă a materialelor şi calităţii, precum şi o listă mai bogată de echipamente standard, care privilegiază confortul.

Nouă este şi motorizarea realizată împreună cu Renault şi care, de altfel, a fost deja anunţată ca premieră absolută pe noile modele Infiniti diesel. Este vorba despre un V6 dCi de 3.0 litri, cu 238 CP şi 550 Nm, care se va alătura motorului cu patru cilindri 2.5 dCi. Acesta afost optimizat, puterea maximă ajungând la 190 CP (plus 19 CP), iar cuplul maxim la 450 Nm (plus 47 Nm), în timp ce consumul mediu este acum de 8,4 litri/100 km (cu 0,1 litri/100 km mai puţin), iar emisiile CO2 sunt de 224 g/km (faţă de 264 g/km înainte).


Via Promotor.ro

 

Recomandate:

(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna