Noutăți
Grupul Volkswagen planifică să nu mai producă zeci de mașini care se comercializează la un preț accesibil în favoarea celor premium, precum Audi sau Porsche. Financial Times informează
Recent vă spuneam că a fost lansat un nou Art Car de la producătorul bavarez. Acesta poartă denumirea THE 8 X JEFF KOONS și va fi replicat în doar 99 de exemplare, unul dintre care a
Mitsubishi a publicat un teaser prin care dezvăluie că numele „Colt”, ceea ce presupune că modelul va reveni de anul viitor în gamă sub forma unui model subcompact. Acesta va fi
Noul model de la constructorul german de automobile va debuta pe 19 aprilie curent. Până atunci, producătorul a decis să îndulcească așteptarea și să publice primul teaser cu viitorul SUV
Lexus a publicat un nou teaser cu viitorul model RZ 450e, totodată constructorul nipon a anunțat și data debutului. Reprezentanții Lexus nu au publicat deocamdată detaliile tehnice.Noul model
Jeep a anunțat că, începând cu 1 iunie 2022, va comercializa în Franța doar mașini electrificate. Vor fi afectate modelele Renegade și Compass. În era electrificării n
Audi, parte a Grupului Volkswagen, discută probabilitatea de a achiziționa un pachet de acțiuni ale constructorului de supercaruri McLaren, astfel că a acrescut oferta inițială de la 450 la 650 m
La jumătatea lunii martie, Tesla a majorat prețurile pentru două versiuni ale lui Model 3 în Germania. Se menționează că unul dintre motive ar fi creșterea prețului pentru nichel, care este un m
În Australia, a fost lansat cel mai inteligent sistem de control și management al traficului din lume. Proiectul numit Intelligent Corridor este implementat de Universitatea din Melbourne c
În acest an, DeLorean va reveni în industria auto cu un model pur electric. Acesta va fi numit EVolved și ar putea fi dotat cu un propulsor de 1.360 CP! Caroseria este realizată de către s
Șeful constructorului italian de automobile a declarat că noua generație pentru modelul Giulia va fi una cu zero emisii. Jean-Philippe Imparato a mai menționat că sedanul Giulia va rămâ
Constructorul din Molsheim a prezentat noul Bugatti Chiron Super Sport încă în vara anului trecut. Acum, producătorul anunță că a livrat primele exemplare pentru clienți. Sup
Organizatorii Salonului Auto de la Geneva au confirmat că mult așteptatul eveniment va revine în 2023, după o pauză de trei ani. Reamintim că nici ediția din 2021 a evenimentului nu s-a des
Constructorul italian de automobile vine cu un nou teaser. Conform ultimelor noutăți, pe 12 aprilie curent trebuie să așteptăm o nouă lansare. Noul teaser sugerează că în curând,
Fiat a confirmat că în următorii patru ani va lansa alte patru modele noi. Primul dintre modelele noi va fi prezentat deja anul viitor și acesta va fi un model subcompact. Șeful Fiat,&n
O companie britanică va produce 30 de vehicule sanitare, blindate, pe care le vor expedia în Ucraina. Primele 15 vehicule vor ajunge pe teritoriul invadat deja în curând. Co
În pofida războiului din Ucraina, vânzările de automobile noi, pe teritoriul invadat, nu s-au oprit definitiv. Cu siguranță că piața auto a avut de suferit și chiar a înregistra
În Cehia s-a desfășurat o licitație caritabilă, unde a fost vândut un Lamborghini Murcielago LP640 Versace Special Edition. Banii alocați din vânzările loturilor, vor fi distrib
Constructorul german de automobile, pentru prima dată, și-a deschis o uzină în afara Europei. Noua fabrică se află în Malaysia. Construcția fabricii din Kulim, Malaysia, a î
Brandurile care fac parte din Grupul Volkswagen nu mai au posibilitatea de a comercializa modelele în Olanda. Astfel, din configuratoarele site-urilor locale ale Volkswagen, Audi, Skoda și