O călătorie cu autobuzul ar putea fi 19 lei! O decizie în acest sens va fi examinată curând

De Inna   |  17 Mai, 2022

Distribuie :

În cadrul ședinței de astăzi, directorul adjunct al Parcului Urban de Autobuze (PUA), Vitalie Copaci, a declarat că tariful pentru o călătorie cu autobuzul ar putea fi 19 lei! În viitorul apropiat, va fi examinat un proiect de decizie cu privire la majorarea tarifelor de călătorie în transportul public.   

Conform declarațiilor lui Copaci, PUA zilnic înregistrează pierderi de 500.000 lei. Iar în condițiile economice actuale, prețul pentru un kilometru constituie 38 lei. 

La acest subiect s-au expus și oficialii din cadrul Regiei Transport Electric, care au susținut că pentru 2022, prețul aprobat de cost vehicul-km a ajuns la valoarea de 24.7 lei, iar costul real al unei călătorii cu troleibuzul "este de peste 7 lei". Tot ei afirmă că de la începutul anului, întreprinderea a pierdut 10 milioane de lei. 

Menționăm că consilierii vor decide dacă tariful pentru o călătorie cu transportul public va fi majorat sau nu. Conform unui proiect, costul unui bilet de călătorie cu troleibuzul sau autobuzul, în capitală, ar urma să fie 6 lei.

Recomandate:

(FOTO) Porsche celebrează 40 de ani în Italia cu ediții exclusive 911 și Taycan în nuanța Blusogno - Photo
Noutăți
(FOTO) Porsche celebrează 40 de ani în Italia cu ediții exclusive 911 și Taycan în nuanța Blusogno

Pentru a marca patru decenii de prezență oficială pe piața italiană, Porsche a dezvăluit o ediție specială unică, destinată exclusiv clienților din Italia. Modelele alese pentru această aniversare sun

Inna
Mercedes-Benz spune „nu” electrificării totale din 2030: Termicele rămân în joc - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz spune „nu” electrificării totale din 2030: Termicele rămân în joc

Mercedes-Benz își regândește strategia de electrificare și face un pas important înapoi de la planurile ambițioase stabilite anterior. Deși 2030 fusese fixat ca anul în care ma

Inna