Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto

De Inna   |  25 Martie, 2026

Distribuie :

Sute de permise au fost anulate după ce autoritățile au descoperit o rețea amplă de fraudare a probei teoretice, susținută cu tehnologie ascunsă și metode ingenioase.

652 de permise de conducere au fost anulate în nordul Republicii Moldova, după ce autoritățile au constatat că titularii acestora au fraudat examenul teoretic. Informațiile au fost făcute publice în cadrul unei conferințe de presă de către directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, și de șeful Departamentului Examinare Auto, Iacov Zavtur.

În total, 663 de persoane au fost vizate de investigație și invitate la sediul ASP pentru a li se prezenta dovezile. Cu toate acestea, doar aproximativ 200 de persoane s-au prezentat. Acestora li s-a oferit oportunitatea de a susține din nou proba teoretică pe loc, însă doar 5 au acceptat provocarea.

Doar 3 candidați au reușit să promoveze examenul, reușind astfel să-și păstreze permisul de conducere. Ceilalți rămân fără acest drept, însă decizia ASP poate fi contestată în instanță.

„Nu este un moft al nostru, e o responsabilitate a ASP. Nesiguranța în trafic duce la decese și traumatisme”, a declarat Eșanu.

Autoritățile susțin că dețin aproximativ 3 terabytes de înregistrări video care demonstrează clar fraudele, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la Bălți și Edineț.

Potrivit conducerii ASP, situația este cu atât mai gravă cu cât Republica Moldova are o rată a mortalității în accidente rutiere cu peste 50% mai mare decât media europeană.

Metodele de fraudare sunt variate și ingenioase. Unii candidați folosesc echipamente miniaturale care le permit să primească indicații din exterior. De multe ori, aceștia poartă haine special alese sau chiar identice, iar poziția corpului este adaptată pentru a facilita transmiterea imaginilor către complici. Dispozitivele pot fi ascunse inclusiv în nasturi sau alte detalii vestimentare.

Un alt indiciu frecvent al tentativelor de fraudă este modul în care candidații își ajustează monitorul în timpul examenului, încercând să obțină un unghi favorabil pentru transmiterea imaginilor. Potrivit responsabililor, acest comportament apare în majoritatea cazurilor investigate.

Recomandate:

(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna