Poliția a reținut o grupare criminală care se ocupa cu deposidarea și ulterioara vânzare a mașinilor

De Pavel   |  29 Septembrie, 2021

Distribuie :

Direcției de Poliție mun. Chișinău în comun cu angajații INTERPOL al IGP și a Agenției Servicii Publice au reținut o grupare criminală specializată în escrocherii manifestate prin deposedarea și comercializarea mijloacelor de transport.

Membrii grupării s-au dovedit a fi persoane cu vârstele cuprinse între 35 și 40 de ani, doi fiind cu funcții de răspundere, un șef din cadrul serviciului înmatriculare a transportului a ASP,  un director a unei parcări specializate în vânzarea mijloacelor de transport de lux, dar și o persoană fizică cu rol de intermediar.

Forțele de ordine pe parcursul a trei luni au monitprizat activitatea grupului infracțional, colectând probe concludente ce ar demonstra complicitatea figuranților în comiterea escrocheriilor.

Potrivit materialelor, suspecții profitând de funcțiile cu răspundere pe care le dețineau, falsificau contractele de vânzare-cumpărare a automobilelor din numele proprietarilor, ulterior unitățile de transport erau vândute și înregistrate pe persoane terțe. Astfel prin acțiunile lor cauzând un prejudiciu material în proporții deosebit de mari proprietarilor unităților de transport.

 

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și locurile de muncă a suspecților, forțele de ordine au depistat și ridicat mai multe certificate de înmatriculare a automobilelor, plăcuțe de înmatriculare, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, telefoane mobile.

Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de până la 15 ani.

În prezent, polițiștii și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea criminală.

Recomandate:

Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna