Premierul Chicu spune câți kilometri de drum vor fi reparați cu ajutorul creditului promis de Federația Rusă!

De Pavel   |  2 Martie, 2020

Distribuie :

Prim-ministrul Ion Chicu a făcut astăzi declarații pentru presă după ședința ținut în comun cu șeful statului Igor Dodon și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Șeful Guvernului a declarat că prima tranșă din creditul promis de Federația Rusă Republicii Moldova ar putea fi debursată în prima jumătate a lunii aprilie, transmite sputnik.md

Aceasta va constitui aproximativ 200 de milioane de euro, iar dobânda va fi de aproximativ 2%. Din acești bani urmează să fie reparate mai multe tronsoane de drum, precum Bălți-Criva și anumite segmente de centură ale Chișinăului. În total vor fi reparați aproximativ 250 de kilometri de drum. 

Prima tranșă sau ceea ce credem că putem valorifica este 200 de milioane de euro. Banii ar trebui să vină, cred că în prima jumătate a lunii aprilie. Până atunci ei nici nu trebuie să fie pe cont, pentru că lucrările propriu-zise nu vor începe până atunci”, a declarat premierul. 

Ion Chicu a mai declarat că pe 11 martie va avea loc ședința Consiliului de Directori al Fondului Monetar Internațional și tot atunci ar urma să fie debursată ultima tranșă din acordul încheiat cu FMI în valoare de 20 de milioane de dolari. 

Recomandate:

Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna