Prima autostradă în Moldova, tot mai aproape de realitate

De Inna   |  11 Iunie, 2024

Distribuie :

Republica Moldova se regăsește în planurile europene de modernizare a infrastructurii de transport. În acest context, autoritățile de la Chișinău au anunțat pe unde va trece prima autostradă din Moldova, care urmează să facă legătură între oraşele Iaşi, Ungheni, Chişinău şi Odesa.

Potrivit proiectului, autostrada peste Prut va fi construită în două etape: prima de la Ungheni la Chişinău, iar cea de-a doua etapă: de la Chişinău spre sud-estul ţării.

Porţiunea de la Ungheni la Chişinău va face conexiunea cu reţeaua de autostrăzi din România, în special cu autostrada A8, care va lega Târgul Mureş de Iaşi şi Ungheni, dar care încă nu e a intrat în faza lucrărilor pe teren, iar din Iaşi - cu autostrada A7, aflată în fază de construcție. Autostrada va include și noul pod în regim de autostradă, care urmează să fie construit peste Prut la Ungheni.

Autoritățile de la Chișinău intenționează să aducă în stare bună toate drumurile naționale şi regionale, pe o distanţă cumulată de aproape 6.000 km. De menționat că urmează să fie construite și drumuri noi: centura oraşelor Vulcăneşti şi Cimişlia, dar şi reconstrucţii majore de trasee mari şi importante în nordul Moldovei.

Recomandate:

Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna