Primul exemplar al noii generații Ford Mustang s-a vândut la licitație cu peste 450.000 de euro

De Inna   |  31 Ianuarie, 2023

Distribuie :

Primul exemplar al noii generații Ford Mustang, a fost vândut în cadrul unei licitații pentru un preț exorbitant! Este vorba despre un exemplar a versiunii GT, pe care americanii l-au comercializat în scopuri caritabile. 

Deși noua generație a lui Ford Mustang va fi disponibilă abia la mijlocul lui 2023, în pofida acestui fapt, americanii deja au reușit să vândă primul exemplar în cadrul unei licitații speciale. 

Dacă să vorbim mai exact, s-a vândut un exemplar al versiunii performanță Mustang GT, care este dotată cu un propulsor V8 de 5.0 litri volum, care livrează 487 CP și 562 Nm de cuplu motor. Motorul poate fi cuplat atât la o cutie mecanică în șase trepte, cât și la una automată în 10 trepte. 

Într-un final, automobilul a fost vândut pentru o sumă de 451.600 de euro, iar banii colectați urmează să utilizați în scopuri caritabile. Apropo, suplimentar au fost făcute și alte donații, respectiv suma finală a ajuns la circa 521.000 de euro. Banii încasați vor fi donați către o fundație care se ocupă cu cercetarea și prevenirea diabetului zaharat în rândul copiilor.

Recomandate:

Noua generație Audi A6 e-hybrid: motorizări PHEV de până la 367 CP și autonomie electrică de peste 100 km - Photo
Noutăți
Noua generație Audi A6 e-hybrid: motorizări PHEV de până la 367 CP și autonomie electrică de peste 100 km

După ce a fost prezentată oficial noua generație Audi A6 cu propulsoare convenționale, versiunea electrificată a modelului de clasă executive primește acum două noi variante de motorizare hibridă plug

Inna
Ford preconizează pierderi de 1.5 miliarde de dolari din cauza tarifelor impuse de Trump - Photo
Noutăți
Ford preconizează pierderi de 1.5 miliarde de dolari din cauza tarifelor impuse de Trump

Ford Motor Company a anunțat că se așteaptă la o pierdere de 1.5 miliarde de dolari din profitul operațional al anului 2025, ca urmare a tarifelor comerciale impuse de Donald Trump. Situația refl

Inna
Accident grav pe traseul R-3, lângă Bardar: șase persoane, inclusiv un minor, au ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident grav pe traseul R-3, lângă Bardar: șase persoane, inclusiv un minor, au ajuns la spital

Poliția din Ialoveni investighează circumstanțele unui accident rutier produs în această dimineață, pe traseul național R-3, în apropierea localității Bardar.Potrivit informațiilor pre

Inna
Volkswagen va echipa modelele electrice Scout cu un motor termic-generator pentru autonomie extinsă - Photo
Noutăți
Volkswagen va echipa modelele electrice Scout cu un motor termic-generator pentru autonomie extinsă

Grupul Volkswagen pregătește lansarea noii sale mărci dedicate vehiculelor electrice de teren, Scout Motors, care va debuta cu două modele emblematice: Traveler SUV și Terra Pick-up. Acestea vor fi di

Inna
Tarifele lui Trump afectează industria auto. Producția globală ar putea scădea cu 1.5 milioane de vehicule - Photo
Noutăți
Tarifele lui Trump afectează industria auto. Producția globală ar putea scădea cu 1.5 milioane de vehicule

Industria auto globală se confruntă cu noi provocări după ce președintele american Donald Trump a anunțat introducerea unor taxe vamale suplimentare asupra importurilor. Măsura a generat reacții rapid

Inna
Audi, BMW, Cadillac, Lexus și Nissan renunță la unele dintre cele mai cunoscute mașini. Ce modele ies din producție - Photo
Diverse
Audi, BMW, Cadillac, Lexus și Nissan renunță la unele dintre cele mai cunoscute mașini. Ce modele ies din producție

Anul 2025 aduce o serie de schimbări majore în industria auto, cu numeroase modele cunoscute care vor fi retrase de pe piață. Printre acestea se numără sedane, SUV-uri și coupe-uri premium, unel

Inna